Vizualizare sursă pentru „Șarpele (nuvelă)”

{{Infocaseta Carte
| nume                = Șarpele
| copertă             = Sarpele 1937.jpg
| descriere_copertă   = Coperta ediției princeps a cărții
| autor               = [[Mircea Eliade]]
| autor_ilustrații    = 
| autor_copertă       = 
| țară_de_lansare     = {{drapel|Regatul României}}
| limba               = [[Limba română|română]]
| seria               = 
| subiect             = 
| gen                 = [[nuvelă fantastică]]
| editura             = Editura Naționala S. Ciornei din [[București]]
| data_publicării     = 1937
| data_apariției_în_românia = 
| media_type          = Tipăritură
| pagini              = 253
| isbn                = 
| oclc                = 
| precedată_de        = 
| urmată_de           = 
}}

„'''Șarpele'''” este o [[nuvelă fantastică]] scrisă de [[Mircea Eliade]] și publicată pentru prima oară în anul 1937 de către Editura Naționala S. Ciornei din [[București]]. Nuvela relatează o practică magică autohtonă prin care un tânăr misterios cu numele Andronic (simbol al bărbăției) cheamă reptilele și le face să-i asculte poruncile, operațiune cu substrat erotic care tulbură femeile dintr-un grup de excursioniști de la o mănăstire.<ref name="Crohmălniceanu 494">Ov. S. Crohmălniceanu, ''Literatura română între cele două războaie mondiale'', vol. I, Editura Minerva, București, 1972, p. 494.</ref> Autorul o considera ca fiind cea mai bună scriere fantastică a sa.<ref name="Culianu224">Ioan Petru Culianu, ''Studii românești. Vol. I: Fantasmele nihilismului. Secretul doctorului Eliade'', 2006, pp. 224, 275.</ref>

Specia literară a scrierii este disputată de critici. Astfel, „Șarpele” este considerat de unii critici ca roman (așa cum fusese subintitulat în prima ediție publicată), în timp ce alții îl consideră nuvelă.<ref name="Mitchievici">Angelo Mitchievici, „[https://arhiva.romlit.ro/index.pl/siropuri_pomezi_i_alifii__despre_frizeria_cinematografiei Siropuri, pomezi și alifii – despre frizeria cinematografiei]”, în ''România literară'', anul XLV, nr. 42, 18–24 octombrie 2013, p. 19. ({{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20190901090246/https://arhiva.romlit.ro/index.pl/siropuri_pomezi_i_alifii__despre_frizeria_cinematografiei |date=2019-09-01 }})</ref>

==Rezumat==
{{sinopsis}}

[[Imagine:Caldarusani monastery.jpg|thumb|300 px|[[Mănăstirea Căldărușani]] aflată pe malul [[Lacul Căldărușani|lacului omonim]], locul unde se petrece acțiunea nuvelei.]]
Într-o după-amiază toridă de primăvară (prin luna mai), soții Solomon (Jorj și Aglaia) organizează o petrecere cu mai mulți invitați la casa lor din [[Fierbinți-Târg|Fierbinți]], un sat aflat la 30&nbsp;km de [[București]]. Scopul nemărturisit al petrecerii este de a-i găsi Dorinei, sora mai mică a Aglaiei ce tocmai își finalizase studiile universitare, un viitor soț cu o situație materială bună. Logodnicul potențial este căpitanul Manuilă, care a venit însoțit de un prieten, inginerul agronom Stamate. Ceilalți invitați sunt rude ale familiei Solomon: Liza și soțul ei, Stere, și mai tinerii Vladimir și Riri.

Grupul pleacă după masa de seară la [[mănăstirea Căldărușani]] aflată pe malul unui [[Lacul Căldărușani|lac]] și în apropierea unei păduri. Una din cele două mașini este oprită pe drum, aproape de marginea pădurii, de tânărul Sergiu Andronic, care afirmă că a adormit în pădure și s-a rătăcit de grupul său, rugându-i pe excursioniști să-l ia cu ei la mănăstire. El este acceptat curând ca membru al grupului și devine un fel de ghid neoficial. Tânărul le povestește o întâmplare misterioasă petrecută pe lac cu vreo doi ani în urmă, în care un prieten s-a înecat după ce barca lor a fost trasă la fund de parcă ar fi fost fermecată. Mergând spre pădure, Andronic îi atrage într-un joc cu gajuri în care o parte dintre personaje trăiesc tentațiile erotice reprimate în timpul zilei, dar amplificate de misterul nopții.

Reîntorși la [[arhondaric]], femeile pregătesc masa, în timp ce bărbații coboară în pivnița mănăstirii pentru a cumpăra vin. Andronic povestește acolo istoria nemaiștiută de nimeni a morții fecioarei Arghira, fiica bătrânului boier Moruzi care fusese răpită și închisă în pivniță cu mai mult de un secol în urmă, până ce a murit. ''„Eu cunosc toate zidurile astea, ca și cum aș fi stat aici de la începutul începuturilor... (...) Mie nu mi se pare că am trăit odată, demult, o altă viață. Eu simt că am trăit aici, încontinuu, de la începutul mănăstirii...”'', li se confesează el.<ref name="Eliade 193">Mircea Eliade, „Șarpele”, în vol. ''La țigănci și alte povestiri'', Editura pentru literatură, București, 1969, p. 193.</ref>

După ospăț, Andronic îi anunță tulburat pe meseni că un [[șarpe]] se află prin apropiere și se oferă să-l alunge. El cheamă șarpele și rostește o vrajă străveche prin care îi poruncește să plece spre insula din mijlocul lacului care străjuiește mănăstirea. Vilegiaturiștii sunt cufundați într-o somnolență hipnotică, iar femeile din grup (plus adolescentul Vladimir) trăiesc halucinații cu substrat erotic care continuă apoi, după culcare, în vise [[extaz|extatice]] în care Andronic apare ca un om-șarpe, născut din identificarea bărbatului cu reptila.

Dorina află din visul ei că Andronic este bărbat numai de la apusul până la răsăritul soarelui, iar el a ales-o ca să-i fie mireasă. Trezindu-se din somn, ea pornește în plină noapte către lac și vâslește până la insula din mijlocul său. Dorina și Andronic se întâlnesc acolo și asistă la răsăritul soarelui, adormind îmbrățișați ca doi iubiți.

==Structură==
Nuvela este împărțită în 15 capitole numerotate cu cifre arabe și fără titluri.

==Personaje==
* Sergiu Andronic — sportiv tânăr și pasionat, elev aviator, dezinvolt și misterios
* Jorj Solomon — proprietarul casei din Fierbinți
* Aglaia (Aglo) Solomon — soția lui Jorj, o femeie plictisită de căsnicia sa
* Dorina — sora mai mică a Aglaiei, proaspăt absolventă de facultate
* Stere — funcționar superior, o persoană cu preocupări prozaice
* Liza — soția lui Stere, mai tânără cu nouă ani decât soțul ei, femeie sentimentală și nefericită în căsnicie. A locuit timp de doi ani la [[Paris]].
* Manuilă — căpitan, un bărbat cult, dar timid
* Stamate — inginer agronom în vârstă de 33 de ani, prieten al căpitanului Manuilă
* Riri Săveanu — verișoara lui Jorj Solomon și prietenă a Aglaiei
* Vladimir Săveanu — fratele Ririei, în vârstă de 19 ani, student la Facultatea de Litere
* doamna Zamfirescu, soțul, cumnatul și fiica ei — cunoștințe bucureștene ale familiei Solomon aflate în excursie la mănăstire
* un călugăr pivnicer

==Scrierea și publicarea nuvelei==
===Surse de inspirație===
Potrivit criticii literare, Mircea Eliade s-ar fi inspirat în scrierea acestei nuvele de o întâmplare reală petrecută cu câțiva ani în urmă pe [[lacul Snagov]], la care a asistat prozatorul [[Ioan Alexandru Brătescu-Voinești]].<ref name="Ionescu">Mariana Ionescu, „Postfață” la vol. I. Al. Brătescu-Voinești, ''Întuneric și lumină'', Editura Minerva, București, 1987, p. 253.</ref> Povestitorul ar fi mărturisit public că a asistat la fermecarea unui șarpe acvatic de către localnicul Nicolae Pescaru în timp ce se afla într-o luntre la pescuit pe acel lac; pescarul i-a mărturisit ulterior că a învățat vraja de la un unchiaș bătrân care o știa și el de la alți unchieși din vechime. Brătescu-Voinești a scris o povestire intitulată „Minunea” pe care a publicat-o în „Adevărul literar și artistic” (anul IX, nr. 377, 26 februarie 1928), iar apoi în volumul ''Firimituri'' (Ed. Cartea Românească, București, 1929).

Întâmplarea este relatată și de [[Mihail Sadoveanu]] în povestirea „Vrăjitorul de șerpi” din volumul ''[[Împărăția apelor]]'' (1928); celebrul romancier a afirmat că a auzit-o într-o ședință a [[Academia Română|Academiei Române]] de prin anul 1927, fiind povestită chiar de [[Ioan Alexandru Brătescu-Voinești]]. De asemenea, pornind de la această întâmplare, [[Ion Pillat]] a scris poezia „Vrăjitorul de șerpi” pe care a publicat-o pentru prima dată în volumul ''Caetul verde'' (Ed. Cartea Românească, București, 1932), ce cuprindea versuri scrise în perioada 1928–1932.<ref name="Ionescu"/>

„Șarpele” conține unele fapte și date biografice inspirate din copilăria și adolescența lui Mircea Eliade. Astfel, autorul și-a petrecut o parte din copilărie, la fel ca și personajul Liza, în casa bătrânească (anterior han) a bunicilor de la capătul bulevardului Pache Protopopescu, unde se afla și o grădină cu duzi.<ref>Lect. univ. dr. Maria Alexe, „Arhitectura Bucureștiului. Aspecte identitare în proza lui Mircea Eliade”, în ''Annales Universitatis Apulensis'', Series Philologica, Tom 1, Alba Iulia, 2007, pp. 45–46.</ref> El avea o mătușă care a murit de [[tuberculoză]], la fel ca Leana, mătușa Lizei, iar cărțile acesteia au fost arse ca să nu se răspândească microbii. Cartea ''Le Mystère de Jesus'' (1924) de [[Paul-Louis Couchoud|P.I. Couchoud]], pe care o citea căpitanul Manuilă, a fost citită și de Eliade care a publicat în anul 1926 o recenzie în revista ''Pasul vremii''.<ref>Mircea Eliade, „Cărți noi despre Isus”, în ''Pasul vremii'', anul I, nr. 1, 15 aprilie 1926, pp. 31–32.</ref> De asemenea, Mircea Eliade a venit de mai multe ori în anii 1920–1930 la [[Fierbinți-Târg|Fierbinți]], unde locuia o soră de-a lui căsătorită cu un judecător de la Judecătoria plășii Fierbinți.<ref>Adrian Bucurescu, „Turismul de câmpie”, în ''The Epoch Times România'', 17 iunie 2013.</ref>

===Scrierea nuvelei===
Cercetarea corespondenței lui Mircea Eliade din anii 1932–1939 evidențiază că scriitorul se plângea permanent prietenilor și apropiaților că avea o situație financiară îngrijorătoare.<ref name=Florescu1982>Nicolae Florescu, „Mircea Eliade – între literatură și știință”, în ''Tribuna'', anul XXVI, nr. 8, 25 februarie 1982, p. 8.</ref> Dificultățile financiare l-au constrâns, potrivit mărturisirilor sale, să încheie înțelegeri cu unii editori pentru a preda cărți la anumite termene în schimbul unor sume de bani cu care să-și acopere cheltuielile de existență.<ref name=Florescu1982/> Astfel, el îi scria în 14 ianuarie 1936 lui [[Nicolae Argintescu-Amza]] că salariul obținut nu-i permitea să ducă un trai decent, că o ducea foarte greu și că doar romanele pe care le scria îl ajutau să iasă din nevoi: „Aici lucrurile merg din ce în ce mai greu. Se câștigă anevoie chiar un minimum de trai decent. Dacă n-aș avea din când în când câte un roman, aș trăi la [[mahala]], fără cărți și chiar fără [[tutun]]”.<ref name=Florescu1982/> Situația s-a agravat în cursul anului 1936, iar, pentru a ieși din nevoi, Eliade a scris în toamna anului 1936 nuvela „[[Domnișoara Christina (nuvelă)|Domnișoara Christina]]”, pe care editorul a denumit-o roman.<ref name=Florescu1982/> Banii obținuți i-au ajuns doar câteva luni, iar grija pentru siguranța zilei de mâine a revenit la începutul anului 1937, după cum îi mărturisea scriitorul aceluiași corespondent într-o epistolă din 20 februarie 1937: „Astă toamnă, sub presiunea chiriei, am scris o lungă nuvelă – pe care editorul a numit-o roman – «Domnișoara Cristina» [...]. Vine acum primăvara, cu o altă chirie. Va trebui să mă închid în casă și să scriu ceva. Altfel nu se poate.”.<ref name=Florescu1982/>

Nuvela „Șarpele” a fost scrisă de Mircea Eliade în primăvara anului 1937, pe parcursul a paisprezece nopți, fără vreun plan, manuscrisul fiind trimis zilnic pentru a fi cules la tipografie. Scriitorul lucra în același timp și la editarea operelor lui [[B.P. Hasdeu]] în două volume, ce urmau a fi publicate de Editura Fundațiilor Regale.<ref name="Memorii 325">Mircea Eliade, ''Memorii (1907–1960)'', ediția a II-a, Editura Humanitas, București, 1997, p. 325.</ref> Lucrul concomitent la două cărți se datora faptului că Eliade avea nevoie de bani pentru o călătorie în străinătate și a semnat un contract cu Editura Naționala S. Ciornei pentru scrierea unui roman.<ref name="Memorii 324">Mircea Eliade, ''Memorii (1907–1960)'', ediția a II-a, Editura Humanitas, București, 1997, p. 324.</ref> Editorul Ciornei îi oferise suma de 30.000 lei cu condiția ca opera literară să poată fi publicată și lansată de „Ziua Cărții”, adică pe la sfârșitul lunii mai, când urmau a fi publicate și cele două volume ale operelor lui Hasdeu.<ref name="Eliade Fragment autobiografic 531">Mircea Eliade, „Fragment autobiografic”, în revista ''Caete de dor'', Paris, nr. 7, 1953, reprodus în ''Memorii (1907–1960)'', ediția a II-a revăzută și indice de Mircea Handoca, Editura Humanitas, București, 1997, p. 531.</ref> Scriitorul trebuia să-și împartă astfel timpul între cursul de [[metafizică]] de la universitate, corectarea ediției Hasdeu și scrierea nuvelei. Manuscrisul nuvelei trebuia predat în două săptămâni pentru a putea fi tipărit și publicat la timp.<ref name="Memorii 324"/>

Mircea Eliade scria în memoriile sale că a elaborat această nuvelă fără a consulta nicio sursă literară:<ref name="Culianu224"/> ''„«Șarpele» este singura mea carte scrisă fără plan, fără să știu cum se va desfășura acțiunea și fără să-i cunosc sfârșitul. Este, fără îndoială, produsul pur al imaginației. N-am utilizat nimic din tot ce știam, și mai ales aș fi putut ști, în legătură cu simbolismul sau mitologia șarpelui”''.<ref name="Memorii 325"/> Subiectul nuvelei îl reprezenta un popas de o noapte la o mănăstire a unui grup de bucureșteni, fără înclinații către fantastic, și întâlnirea cu un necunoscut care îi avertizează că în imediata lor apropiere se află un șarpe. Scriitorul nu cunoștea inițial modul în care avea să decurgă acțiunea și nici sfârșitul, pe care le-a imaginat pe parcursul celor paisprezece nopți. În zori, când termina lucrul, făcea câteva însemnări vagi care să-i folosească în nopțile următoare.<ref name="Memorii 325"/>

Programul de lucru era unul epuizant, dar autorul lucra antrenat de inspirație, de elanul tinereții și de datoria pe care și-o asumase față de editor.<ref name="Culianu224"/> Eliade se așeza la masa de lucru în fiecare zi pe la ora 14, scria articolul pentru ziarul ''[[Vremea (ziar)|Vremea]]'', apoi lucra la ediția Hasdeu (introducere, adnotări, bibliografie) până la orele 22–23, după care își golea biroul și scria 15–20 de pagini din nuvela „Șarpele” până la 3–4 dimineața. Fără a mai reciti textul scris, el punea manuscrisul într-un plic și-l lăsa în fața ușii de la intrare pentru a fi luat de curierul editurii și dus în aceeași zi la tipografie.<ref name="Memorii 324"/> Eliade se simțea istovit și surmenat din cauza activității intelectuale intense; el era nevoit să bea multe cafele în timpul nopții pentru a rămâne treaz și lua [[somnifer]]e în fiecare dimineață pentru a putea dormi.<ref name="Culianu224"/><ref name="Eliade Fragment autobiografic 531"/>

Rezultatul a fost, potrivit scriitorului, o carte care l-a mulțumit pe deplin,<ref name="Memorii 326">Mircea Eliade, ''Memorii (1907–1960)'', ediția a II-a, Editura Humanitas, București, 1997, p. 326.</ref> fără trimiteri în exces la [[folclor]]: ''„Când am primit corectura în șpalturi, aproape că nu-mi venea să-mi cred ochilor. Povestirea se depăna fără rupturi și fără repetiții și dovedea o unitate stilistică pe care puține din cărțile mele o aveau. Ce mă încânta mai mult: reușisem «atmosfera fantastică» pe care o voiam, fără nimic «ocult», nici «simbolic» și fără rezonanță folclorică, inevitabilă ca o fatalitate în literatura fantastică românească. «Șarpele» era scris așa cum îi «văzusem» începutul: o povestire cu personaje banale, venite să «petreacă» la o mănăstire și antrenate fără voia, aproape fără știrea lor, într-o serie de întâmplări stranii, care până la urmă îi vrăjesc și îi transfigurează”''.<ref name="Memorii 325"/>

===Publicare===
Volumul ''Șarpele'', ce conținea nuvelele „Șarpele” (177 p.), „Întâlnire” (32 p.) și „Aventură” (34 p.), a fost publicat de Editura Naționala S. Ciornei din [[București]] în anul 1937, fiind lansat de „Ziua Cărții” (pe la sfârșitul lunii mai), în mijlocul unui scandal public prilejuit de tipărirea în presă a unui comunicat oficial scris de [[Constantin Kirițescu]], director general în Ministerul Instrucției Publice, prin care Mircea Eliade era acuzat că ar fi autorul anumitor scrieri „pornografice”; acuzația se referea la nuvela „[[Domnișoara Christina (nuvelă)|Domnișoara Christina]]”.<ref name="Memorii 326"/> Potrivit scriitorului, Ministerul urmărea prin acel comunicat să obțină o solicitare publică pentru excluderea lui Eliade din învățământul universitar.<ref name="Memorii 328">Mircea Eliade, ''Memorii (1907–1960)'', ediția a II-a, Editura Humanitas, București, 1997, p. 328.</ref>

Mircea Eliade a dat în judecată Ministerul Instrucției Publice pentru calomnie, cerând o despăgubire simbolică de un leu. Sute de studenți de la Facultatea de Litere și Filozofie, de la Facultatea de Teologie, de la Politehnică și de la Facultatea de Științe și Medicină au semnat manifeste de protest față de comunicatul Ministerului, iar mai multe personalități publice (printre care [[Nae Ionescu]], [[Constantin Rădulescu-Motru]], [[Alexandru Rosetti]], [[Niculae I. Herescu]], generalul [[Nicolae Condeescu]], [[Liviu Rebreanu]], [[Vasile Voiculescu]], [[Ionel Teodoreanu]], [[C.C. Giurescu]], [[Octav Onicescu]]) s-au ridicat în apărarea scriitorului. Procesul a fost amânat de câteva ori, scriitorul primind câștig de cauză din partea Tribunalului.<ref name="Ciurea">Adina-Ștefania Ciurea, „[https://arhiva.romlit.ro/index.pl/scriitori_n_boxa_acuzailor Istorie literară: Scriitori în boxa acuzaților]”, în ''România literară'', anul XXXVI, nr. 33, 20–26 august 2003, pp. 18–19. ({{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20190901090319/https://arhiva.romlit.ro/index.pl/scriitori_n_boxa_acuzailor |date=2019-09-01 }})</ref> Ministerul a făcut recurs, dar instaurarea dictaturii regale în primăvara anului 1938 a determinat promulgarea unui decret-lege care suspenda din oficiu toate procesele intentate ministerului în ultimii ani.<ref name="Memorii 326-328">Mircea Eliade, ''Memorii (1907–1960)'', ediția a II-a, Editura Humanitas, București, 1997, pp. 326–328.</ref>

Volumul a fost reeditat în anul 1941 de Editura Cugetarea – Georgescu Delafras S.A. din București, după care opera literară a lui Mircea Eliade a fost interzisă la publicare timp de peste două decenii de către autoritățile regimului comunist. Nuvela „Șarpele” a fost inclusă apoi în volumul ''La țigănci și alte povestiri'', tipărit în anul 1969 de [[Editura pentru literatură]] din București, reintrând astfel în circuitul public.<ref>Mihai Iovănel, „Cronologie”, în vol. Mircea Eliade, ''La țigănci. Pe strada Mântuleasa. În curte la Dionis'', Editura Art, București, 2011, p. 14.</ref><ref>Gheorghe Glodeanu, ''Fascinația ficțiunii. Incursiuni în literatura interbelică și contemporană'', 2006, pp. 17, 37.</ref><ref>Z. Ornea, „[https://arhiva.romlit.ro/index.pl/din_epistolarul_mircea_eliade Din epistolarul Mircea Eliade]”, în ''România literară'', anul XXXIII, nr. 6, 16–22 februarie 2000, p. 9. ({{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20190831095748/https://arhiva.romlit.ro/index.pl/din_epistolarul_mircea_eliade |date=2019-08-31 }})</ref> Cartea a apărut într-un tiraj destul de mic pentru acele vremuri și, cu toate că a fost prost difuzată în rețeaua de librării, s-a epuizat rapid.<ref>Gheorghe Glodeanu, ''Fascinația ficțiunii. Incursiuni în literatura interbelică și contemporană'', 2006, p. 18.</ref> Prefața volumului, intitulată „Dialectica fantasticului”, a fost scrisă de profesorul [[Sorin Alexandrescu]], nepotul autorului.<ref>Gheorghe Glodeanu, ''Fascinația ficțiunii. Incursiuni în literatura interbelică și contemporană'', 2006, p. 36.</ref>

==Analiză==
Critica literară a identificat două axe stilistice ale prozei lui Mircea Eliade: una realistă (''Maitreyi'', ''Întoarcerea din rai'', ''Huliganii'' etc.) și o alta fantastică („[[Domnișoara Christina (nuvelă)|Domnișoara Christina]]”, „Șarpele”, „[[Secretul doctorului Honigberger]]” etc.). Ambele direcții literare ale lui Eliade se bazează pe ideea de experiență, substituind conceptului de originalitate (tipic [[romantism]]ului) pe cel de autenticitate. Acțiunea romanelor și a nuvelelor este inspirată într-o măsură mai mare sau mai mică de experiența trăită de autor.<ref name="Simion 619">Eugen Simion, „Nuvelele textului mitic”, postfață la vol. Mircea Eliade, ''În curte la Dionis'', Editura Cartea Românească, București, 1981, p. 619.</ref> Scriitorul considera că proza trebuie să cuprindă o „experiență” trăită de autor și să prezinte cu autenticitate etapele de evoluție a eului. „Orice se întâmplă în viață poate constitui un roman. Și în viață nu se întâmplă numai amoruri, căsătorii sau adultere, se întâmplă și ratări, entuziasme, filozofii, morți sufletești, aventuri fantastice. Orice e viu se poate transforma în epic. Orice a fost trăit sau ar putea fi trăit”, afirma el.<ref name="Crohmălniceanu 112">Ov. S. Crohmălniceanu, ''Literatura română între cele două războaie mondiale'', vol. I, Editura Minerva, București, 1972, p. 112.</ref>

Proza fantastică a lui Mircea Eliade are la bază două tipuri de simboluri: unul folcloric („[[Domnișoara Christina (nuvelă)|Domnișoara Christina]]”, „Șarpele”) și altul indic („[[Secretul doctorului Honigberger]]”, „[[Nopți la Serampore]]”).<ref name="Simion 620">Eugen Simion, „Nuvelele textului mitic”, postfață la vol. Mircea Eliade, ''În curte la Dionis'', Editura Cartea Românească, București, 1981, p. 620.</ref> Având o temă fantastică extrasă din folclor, nuvela „Șarpele” are ca motto un descântec popular de dragoste: ''„Tu șerpe bălaur/ cu solză de aur/ cu nouă limbe împungătoare/ cu nouă cozi izbătoare/ să te duci la ea/ unde-o vei afla.../ și tu să n-o lași/ până ce ea,/ mândra mea,/ cu mine s-a întâlni/ și îmi va vorbi...”''.<ref name="Scarlat">Cristina Scarlat, „Viorel Sergovici și Șarpele lui Mircea Eliade”, în revista ''Nord Literar'', Baia Mare, anul VI, nr. 4 (59), aprilie 2008.</ref> Motto-ul arhaic sugerează o stare magică care va influența destinul personajelor principale.<ref name="Ursache">Petru Ursache, „[http://convorbiri-literare.ro/?p=2420 Prototipuri folclorice în romanul Șarpele]”, în ''Convorbiri literare'', anul CXLVIII, nr. 3 (219), martie 2014.</ref>

===Trecerea de la planul real la cel fantastic===
Autorul folosește modalități narative ca ambiguitatea, [[suspans|suspansul]], onirismul sau interferarea planurilor real și supranatural pentru a crea senzația de straniu, accentuată și de finalul deschis.<ref name="Vrânceanu">Nicolae Petre Vrânceanu, „[http://www.revistaramuri.ro/index.php?id=220&editie=13&autor=de%20Nicolae%20Petre%20VR%C2NCEANU Animalul totemic în povestirile «Șarpele» de Mircea Eliade și «Lostrița» de Vasile Voiculescu]”, în revista ''Ramuri'', Craiova, nr. 220, august 2007.</ref> Spre deosebire de alte scrieri, atmosfera fantastică din „Șarpele” se revelează pe parcurs, locul acțiunii dobândind în ochii cititorilor o dimensiune necunoscută până atunci.<ref name="Alexandrescu XVII">Sorin Alexandrescu, „Dialectica fantasticului”, studiu introductiv publicat ca prefață la vol. Mircea Eliade, ''La țigănci și alte povestiri'', Editura pentru literatură, București, 1969, p. XVII.</ref> Acțiunea începe în modul cel mai banal, pentru ca pe parcurs straniul să izbucnească cu violență în cotidian, la fel ca în nuvela „[[Domnișoara Christina (nuvelă)|Domnișoara Christina]]”.<ref>Carmen Mușat, „Despre fantastica alcătuire a realului”, în ''Observator Cultural'', anul III, nr. 131, 27 august 2002.</ref> Autorul menționează că „''«Fantasticul» se descoperea treptat, pe nesimțite, și, într-un fel, aș spune, «firesc»; căci nimic extraordinar nu avea loc, nici un element supranatural nu intervenea ca să abolească lumea în care se născuseră și trăiseră până atunci personajele mele. De fapt, lumea «fantastică» în care, datorită lui Andronic, s-au aflat după miezul nopții era aceeași de toate zilele – cu singura deosebire că-și descoperea acum o dimensiune în plus, inaccesibilă existenței profane. Era ca și cum lumea de toate zilele ar fi camuflat o dimensiune secretă pe care, cunoscând-o, omul își revelează totodată semnificația profundă a [[Cosmos|Cosmosului]] și modul lui autentic de a fi; mod de perfectă, beatifică spontaneitate, care nu e nici iresponsabilitatea existenței animalice, nici beatitudinea angelică.''”<ref name="Memorii 325-326">Mircea Eliade, ''Memorii (1907–1960)'', ediția a II-a, Editura Humanitas, București, 1997, pp. 325–326.</ref>

Criticul [[Sorin Alexandrescu]] a evidențiat trei planuri temporale în nuvela „Șarpele”: un plan [[Profanum|profan]] (al excursioniștilor cu preocupări prozaice, ancorați în prezentul banal) și două planuri sacre (al Dorinei, care trăia un posibil „l’éternel retour” al evenimentelor, și al lui Andronic, ce pare atemporal și [[Veșnicie|veșnic]]).<ref name="Alexandrescu XIX-XX">Sorin Alexandrescu, „Dialectica fantasticului”, studiu introductiv publicat ca prefață la vol. Mircea Eliade, ''La țigănci și alte povestiri'', Editura pentru literatură, București, 1969, pp. XIX–XX.</ref> Dorina trăiește un timp ciclic, părându-i-se că repetă întâmplări petrecute mai demult și identificându-se în secvența [[vis|visului]] cu Arghira, o fostă mireasă a lui Andronic. Ea se confesează astfel: „''Dar d-tale ți se întâmplă să ți se pară c-ai mai trăit odată aceleași lucruri? (...) Că, de pildă, tot ce se întâmplă acum, aici, în grădină, s-a mai petrecut odată, întocmai, cu aceiași oameni, și că ai spus aceleași cuvinte?!... (...) Știi, uneori, când mi se-ntâmplă să cred că am mai trăit întocmai aceleași lucruri, mă cuprinde groaza.''”.<ref name="Eliade 159">Mircea Eliade, „Șarpele”, în vol. ''La țigănci și alte povestiri'', Editura pentru literatură, București, 1969, p. 159.</ref> Andronic pare să fie dimpotrivă o ființă atemporală, care trăiește într-un timp veșnic și cunoaște întâmplări petrecute în trecutul îndepărtat.<ref name="Alexandrescu XIX">Sorin Alexandrescu, „Dialectica fantasticului”, studiu introductiv publicat ca prefață la vol. Mircea Eliade, ''La țigănci și alte povestiri'', Editura pentru literatură, București, 1969, p. XIX.</ref>

Evoluția evenimentelor evidențiază coexistența simultană a [[Dihotomie sacru-profan|sacrului și profanului]] și camuflarea „fantasticului” în „real”, aspecte tratate ulterior în scrierile de filozofie și de istorie a religiilor ale lui Mircea Eliade.<ref name="Memorii 326"/> [[Angelo Mitchievici]] considera că Andronic este un „maestru de [[inițiere]]”, care ajunge să cunoască secretele sacrului și să trăiască detașat de lumea profană.<ref>Angelo Mitchievici, „Ieșirea din timp: încercările labirintului. Scurtă introducere în tehnica inefabilului”, prefață la Mircea Eliade, ''Noaptea de Sânziene'', vol. I, Editura Litera Internațional, București, p. 25.</ref> Personajul se manifestă într-o lume reală și profană, dar aparține unei lumi atemporale și sacre.<ref name="Alexandrescu XXXVII">Sorin Alexandrescu, „Dialectica fantasticului”, studiu introductiv publicat ca prefață la vol. Mircea Eliade, ''La țigănci și alte povestiri'', Editura pentru literatură, București, 1969, p. XXXVII.</ref> Multe întâmplări pe care le povestește provin din vremuri demult trecute și uitate.<ref name="Vrânceanu"/>

Începutul nuvelei cu petrecerea tipică unor familii [[Burghezie|burgheze]] indică un somn al [[Conștiință|conștiințelor]], întrerupt din când în când de o vagă aspirație a Lizei sau a Dorinei. Apariția neașteptată a lui Andronic trezește aceste conștiințe, aducând fiori de mister și amplificând trăirea unor sentimente reprimate până atunci.<ref name="Alexandrescu XVIII">Sorin Alexandrescu, „Dialectica fantasticului”, studiu introductiv publicat ca prefață la vol. Mircea Eliade, ''La țigănci și alte povestiri'', Editura pentru literatură, București, 1969, p. XVIII.</ref> Alegerea [[mireasă|miresei]] constituie scopul principal al jocurilor imaginate de Andronic. El trebuie să aleagă între Liza și Dorina, ambele făcându-i avansuri într-un mod subtil. Competiția cu rol eliminatoriu din pădure duce la descalificarea Lizei, care abandonează din teamă de necunoscut. Dorina rămâne astfel singura persoană disponibilă pentru aventura erotică, ea fiind supusă unor [[ritual|ritualuri]] grave și solemne care se desfășoară de la miezul nopții și până la [[răsărit|răsăritul]] [[soare|soarelui]].<ref name="Ursache"/>

Invocarea și [[exorcizare|exorcizarea]] șarpelui reprezintă o practică magică tipică popoarelor primitive, în care magicianul Andronic se identifică cu șarpele, tulburând conștiințele participanților și inducând femeilor din grup o fascinație erotică la nivel mental. Ieșirea din [[transă]] se produce treptat, având ca efect o stare aproape generală de somnolență. Sensul real al întâmplării (încheierea unui legământ tainic între Andronic și Dorina) apare într-un dialog ulterior prin care se relevă într-un mod subtil că întâlnirea celor doi era o fatalitate, un eveniment care trebuia să se petreacă prin voia [[destin|destinului]].<ref name="Alexandrescu XXIII">Sorin Alexandrescu, „Dialectica fantasticului”, studiu introductiv publicat ca prefață la vol. Mircea Eliade, ''La țigănci și alte povestiri'', Editura pentru literatură, București, 1969, p. XXIII.</ref>

===Simbolismul nuvelei===
Nuvela eliadescă are ca subiect principal practicile magice, toate întâmplările și personajele prezentate gravitând în jurul unui animal-[[totem]]: o reptilă de apă.<ref name="Vrânceanu"/> În [[folclorul românesc]], șarpele este un simbol erotic și funerar în același timp, aflându-se la baza mai multor legende și ritualuri străvechi. El are un simbolism bivalent atât ca mesager subpământean al celor răposați, cât și ca vestitor al nunții. Potrivit autorului, ''„e greu de știut dacă Sergiu Andronic, acel tânăr frumos și fermecător, pe care oamenii din cartea mea îl întâlnesc într-o pădure este sau nu o „personificare” a șarpelui care va apărea mai târziu la mânăstire. În orice caz, Andronic este solidar cu esențele serpentine: e frumos, vrăjitor, îi plac întunericul, sălbăticiunea pădurii și trăiește și el în mit, în legendă. Între el și șarpe se dovedește a fi o legătură magică, directă. Și numai el, care, poate, e un zmeu din lumea noastră, are o putere reală asupra șarpelui”''.<ref>Mircea Eliade, „Șarpele”, în ''Cronicarul'', 16 mai 1937.</ref>

Textul literar are un pronunțat simbolism, impunându-l pe Andronic ca un centru metafizic al nuvelei.<ref name="Alexandrescu XXI">Sorin Alexandrescu, „Dialectica fantasticului”, studiu introductiv publicat ca prefață la vol. Mircea Eliade, ''La țigănci și alte povestiri'', Editura pentru literatură, București, 1969, p. XXI.</ref> Personajul este un om total care trăiește în același timp în ambele lumi. El își recuperează condiția naturală, deși continuă să trăiască în lumea considerată civilizată, acționând în concordanță cu omologia psiho-cosmică și transformând cotidianul în mister.<ref name="Culianu224"/> Andronic are rolul de a activa conștiințele adormite ale vilegiaturiștilor, pentru a-i face părtașii unei [[hierofanie|hierofanii]] prin care sacrul se relevă lumii profane.<ref name="Alexandrescu XXI"/>

Excursia la mănăstire este un drum de căutare a adevăratului sine într-un spațiu sacru propice ridicării spirituale. Andronic și Dorina trăiesc o trezire a conștiinței, în timp ce restul personajelor se complac într-un trai profan (muzică, dans, jocul de cărți, vin, ospăț), aducând festinul lumesc la mănăstire și eșuând într-un erotism vulgar.<ref name="Scarlat"/> Dorina suferă o transfigurare prin iubire, un act ritual de părăsire a lumii profane realizat prin dezbrăcarea de veșminte și accederea într-un nivel superior de existență împreună cu omul-șarpe Andronic pe un soi de insulă paradisiacă. Inițierea sa poate fi asemănată cu o „a doua naștere” la o viață totală, percepută astfel: ''„Nici o durere, nici o teamă, nici o sfială, ci numai o copleșitoare, amară bucurie a ființei ei adânci; ca și cum s-ar fi trezit cu un alt suflet, niciodată bănuit, și într-un alt trup, mai fericit, mai dumnezeiesc. (...) I se lumină deodată un înțeles adânc, simplu, pe care îl purtase atâta vreme fără să-l cerceteze. I se păru că se trezește într-o altă viață, și bucuria era atât de mare, încât ochii i se împăinjeniră și pleoapele căzură grele de somn”''.<ref name="Eliade 241-247">Mircea Eliade, „Șarpele”, în vol. ''La țigănci și alte povestiri'', Editura pentru literatură, București, 1969, pp. 241, 247.</ref>

Secvența finală face trimitere la insula lui Euthanasius din nuvela „Cezara” a lui [[Mihai Eminescu]], existând asemănări între cuplurile Andronic–Dorina și Ieronim–Cezara.<ref name="Culianu224"/><ref name="Scarlat"/> Conexiunea spirituală realizată între cele două suflete pereche semnifică o „reîntoarcere la origini”, o revenire a celor doi iubiți la starea primordială a omului de dinainte de [[Căderea omului în păcat|căderea]] din [[Rai]].<ref name="Culianu224"/><ref>Mircea Eliade, „Insula lui Euthanasius”, în ''Revista Fundațiilor Regale'', anul VI, nr. 7, iulie 1939, pp. 100–109, reprodusă în vol. ''Insula lui Euthanasius'', Fundația regală pentru literatură și artă, București, 1943, pp. 5-18.</ref>

Fără a nega simbolismul scrierii sale, Mircea Eliade a susținut că „Șarpele” nu este o lucrare științifică sau un eseu filozofic, ci o operă literară scrisă de plăcere. Autorul dispunea de un bogat material folcloric și etnografic referitor la simbolismul șarpelui, pe care, potrivit propriilor afirmații, nu l-ar fi consultat în procesul de scriere a nuvelei. Imaginația sa de scriitor a prevalat asupra cercetării erudite a istoricului religiilor, evidențiindu-i dorința de a scrie literatură pentru plăcerea de a visa, a inventa și a se exprima în mod liber fără constrângerile impuse de gândirea sistematică și de rigoarea științifică.<ref name="Eliade Fragment autobiografic 532">Mircea Eliade, „Fragment autobiografic”, în revista ''Caete de dor'', Paris, nr. 7, 1953, reprodus în ''Memorii (1907–1960)'', ediția a II-a revăzută și indice de Mircea Handoca, Editura Humanitas, București, 1997, p. 532.</ref>

==Aprecieri critice==
Analizând proza fantastică interbelică a lui Mircea Eliade, criticul [[Ov.S. Crohmălniceanu]] considera că autorul manifestă o pasiune eminesciană pentru marile mituri cosmogonice, având o intuiție a misterului și un dar al evocării care șterge frontiera ce desparte realitatea cotidiană de miraculos. „Literatura lui înfăptuiește o remarcabilă prospectare a lumii interioare, înspre acele zone-limită de ordin abisal”, concluzionează criticul.<ref name="Crohmălniceanu 495">Ov. S. Crohmălniceanu, ''Literatura română între cele două războaie mondiale'', vol. I, Editura Minerva, București, 1972, p. 495.</ref>

Prozatorul este interesat de un fantastic de origine folclorică, ce încorporează elemente mitice și religioase.<ref name="Alexandrescu XLIX">Sorin Alexandrescu, „Dialectica fantasticului”, studiu introductiv publicat ca prefață la vol. Mircea Eliade, ''La țigănci și alte povestiri'', Editura pentru literatură, București, 1969, p. XLIX.</ref> Criticul [[Șerban Cioculescu]] considera că autorul exploatează teme fantastice din folclorul universal „cu luciditate, dar și cu o dexteritate însușită din lecturile englezești”.<ref>Șerban Cioculescu, „Aspecte epice contemporane”, în ''Revista Fundațiilor Regale'', anul VII, nr. 8, 1 august 1940, p. 425.</ref> Scrierile sale au un caracter benign, păstrându-și puritatea lirică și fiind lipsite de tragism și grotesc. Din acest motiv, se poate spune că originalitatea creației lui Mircea Eliade se datorează faptului că exprimă o spiritualitate românească.<ref name="Alexandrescu L">Sorin Alexandrescu, „Dialectica fantasticului”, studiu introductiv publicat ca prefață la vol. Mircea Eliade, ''La țigănci și alte povestiri'', Editura pentru literatură, București, 1969, p. L.</ref> Analizând nuvela sub aspect folcloric, profesorul universitar [[Petru Ursache]] evidenția că tema sa principală este „o încercare de dramatizare a marilor simboluri”; în această optică șarpele ar putea fi un simulacru al [[falus]]ului, iar jocul inițiatic ar fi de fapt un dans erotic de găsire a unei partenere disponibile pentru ritualul împerecherii.<ref name="Ursache"/>

Critica literară s-a exprimat într-un mod entuziast la adresa nuvelei. Nuvela a fost descrisă de [[George Călinescu]] ca „[[Ermetism|ermetică]]”.<ref name="Călinescu 959">George Călinescu, ''Istoria literaturii române de la origini până în prezent'', Editura Minerva, București, 1986, p. 959.</ref> Criticul a văzut-o ca o aluzie la [[gnosticism]], la [[Cabala]] și la [[religia în vechiul Babilon|mitologia babiloniană]], în timp ce a asociat șarpele cu personajul [[mitologia greacă|mitologic grec]] și simbolul șerpesc [[Ophion]].<ref name="Călinescu 959"/> El a fost însă nemulțumit de începutul nuvelei pe care a descris-o ca fiind „lâncedă”.<ref name="Călinescu 960">George Călinescu, ''Istoria literaturii române de la origini până în prezent'', Editura Minerva, București, 1986, p. 960.</ref>

Academicianul [[Eugen Simion]] afirma că „Șarpele” lui Eliade este „o frumoasă poveste în care erosul, magia, simbolul, feericul se întâlnesc grație unei bune tehnici de a organiza surpriza”.<ref>Eugen Simion, ''Mircea Eliade – spirit al amplitudinii'', Editura Demiurg, București, 1995, p. 120.</ref> Prozatorul, eseistul și istoricul religiilor [[Ioan Petru Culianu]] o considera ca fiind „una dintre cele mai frumoase fabule ale literaturii române moderne”, născută dintr-un elan nocturn irațional.<ref name="Culianu224"/>

==Traduceri==
Nuvela „Șarpele” a fost tradusă în mai multe limbi străine:
* [[limba germană|germană]] („Andronic und die Schlange”, Nymphenburger Verlagshandlung, München, 1949; traducere de Günther Spaltmann, reeditată în 1951 de Stiasny Verlag din Graz; traducerea a fost revizuită de [[Mariana Șora]] și publicată sub titlul „Der Versucher und die Schlange”, Herder, Freiburg-Basel-Wien, 1990),<ref>Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), ''Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română'', vol. 1 (A–H), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, pp. 399, 406 și 407. {{ISBN|978-973-88947-6-1}}</ref><ref name=Pop189>Ion Pop (coord.), ''Dicționar analitic de opere literare românești'', vol. 3 (Q–Z), Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2001, p. 189.</ref><ref>{{de icon}} Daniela Olărescu, ''Die Rezeption der rumänischen Literatur in Deutschland zwischen 1945 und 1989'', Peter Lang GmbH, Frankfurt am Main, 2008, p. 175.</ref><ref>{{de icon}} Klaus Heitmann (ed.), ''Rumänisch-deutsche Interferenzen: Akten des Bukarester Kolloquiums über Literatur- und Geistesbeziehungen zwischen Rumänien und dem deutschen Sprachraum vom 13.-15. Oktober 1983'', Winter, Heidelberg, 1986, p. 285.</ref><ref>{{de icon}} Horst Fassel, Roxana Nubert (coord.), ''50 Jahre Temeswarer Germanistik: eine Dokumentation'', Ebner, Deggendorf/ Tübingen, 2008, p. 233.</ref>
* [[limba maghiară|maghiară]] („A kígyó”, în vol. ''Különös kalandok'', Editura Kozmosz, Budapesta, 1976; traducere de Béla Kálmán),<ref>Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), ''Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română'', vol. 1 (A–H), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, p. 401. {{ISBN|978-973-88947-6-1}}</ref><ref>{{hu icon}} Éva F. Almási (ed.), ''Kortárs magyar írók 1945-1997: bibliográfia és fotótár'', vol. 1 (A–J), Enciklopédia Kiadó, Budapesta, 1998, p. 117.</ref>
* [[limba franceză|franceză]] („Andronic et le serpent”, L'Herne, coll. „Les livres noirs”, Paris, 1978; traducere de [[Claude B. Levenson]], reeditată apoi în 1979, 1989 și 1990; ultimele două ediții au fost publicate cu titlul „Le serpent”, cu o prefață de [[Sorin Alexandrescu]]),<ref name=Pop189/><ref>Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), ''Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română'', vol. 1 (A–H), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, pp. 401, 402 și 406. {{ISBN|978-973-88947-6-1}}</ref>
* [[limba spaniolă|spaniolă]] („La serpiente”, Colección Literatura Universal, Emecé Editore, Buenos Aires, 1981; traducere din franceză de Carolina de Escrivá, prefață de Sorin Alexandrescu),<ref name=Pop189/><ref name=Costache403>Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), ''Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română'', vol. 1 (A–H), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, p. 403. {{ISBN|978-973-88947-6-1}}</ref><ref>{{es icon}} José Antonio Hernández García, „Bibliografía comentada de Mircea Eliade”, în ''Estudios de Asia y África'', El Colegio de México, Ciudad de México, vol. 38, nr. 1 (120), ianuarie – aprilie 2003, p. 228.</ref>
* [[limba italiană|italiană]] („Andronico e il serpente”, Jaca Book, Milano, 1982; traducere de Maria Grazia Prestini, prefață de [[Geno Pampaloni]]),<ref name=Pop189/><ref name=Costache403/><ref>{{it icon}} Roberto Merlo, „Letteratura romena in italiano”, în Giorgio Colombo (director științific), ''Quaderni del Premio Letterario Giuseppe Acerbi. Letteratura della Romania'', pubblicazione annuale dell'Associazione Giuseppe Acerbi, Il Segno dei Gabrielli editori, Negarini di S. Pietro in Cariano (VR), nr. 6/2005, p. 195. {{ISBN|88-88163-83-2}}</ref><ref>{{Citation | url=http://www.orizonturiculturale.ro/DatabaseScriitoriRomaniInItaliana.html| title=Baza de date online Scriitori români traduși în italiană: 1900–2023 | newspaper=Orizonturi culturale italo-române.Orizzonti culturali italo-romeni | date= | accessdate=2023-9-22}}</ref>
* [[limba cehă|cehă]] („Had”, Editura Odeon, Praga, 1986; traducere de [[Jiří Našinec]], reeditată în 1991 de editura Nakladatelství Lidové din Praga în vol. ''Slečna Kristýna''),<ref name=Pop189/><ref>Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), ''Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română'', vol. 1 (A–H), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, pp. 405 și 408. {{ISBN|978-973-88947-6-1}}</ref><ref>{{cs icon}} {{Citation | url=https://search.mlp.cz/cz/titul/had/20445/| title=Eliade, Mircea : Had | newspaper=Městská knihovna v Praze| date= | accessdate=31 august 2019}}</ref><ref>{{cs icon}} {{Citation | url=https://search.mlp.cz/cz/titul/slecna-kristyna-had/38271/| title=Eliade, Mircea : Slečna Kristýna. Had | newspaper=Městská knihovna v Praze| date= | accessdate=31 august 2019}}</ref>
* [[limba bulgară|bulgară]] („Змията”, în vol. ''Майтреи. Змията'', Narodna kultura, Sofia, 1989; traducere de Valentin Haralampiev; prefață de Vasilka Aleksova),<ref name=Pop189/><ref>Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), ''Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română'', vol. 1 (A–H), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, p. 406. {{ISBN|978-973-88947-6-1}}</ref><ref>{{bg icon}} {{Citation | url=https://catalog.libkn.bg/bg/bool-simp.php?bool=(23=%CC%E0%E9%F2%F0%E5%E8%20;%20%C7%EC%E8%FF%F2%E0)&page=1| title=Елиаде, Мирча; Майтреи; Змията; | publisher=Регионална библиотека „Ем. Попдимитров” - Кюстендил| date= | accessdate=2023-9-22}}</ref>
* [[limba sârbă|sârbă]] („Zmija”, în vol. ''Tajna doktora Honibergera i druge novele'', Paideia, Belgrad, 2002; traducere de Mariana Dan),<ref>Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), ''Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română'', vol. 1 (A–H), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, p. 414. {{ISBN|978-973-88947-6-1}}</ref><ref>{{en icon}} {{Citation | url=https://plus.cobiss.net/cobiss/sr/en/bib/gbvk/1024073115| title=Tajna doktora Honibergera i druge novele; Secretul doctorului Honigberger | newspaper=COBISS+| date= | accessdate=2023-9-22}}</ref>
* [[limba rusă|rusă]] („Змей”, în vol. ''Под тенью лилии'', Editura Enigma, Moscova, 1996; traducere de Anastasia Starostina; o altă traducere a fost realizată de Marianna Iurievna Kojevnikova și publicată în 2000 în vol. ''Гадальщик на камешках'', Ed. Azbuka, Sankt Petersburg),<ref>{{ru icon}} {{Citation | url=https://fantlab.ru/edition35661| title=Мирча Элиаде «Под тенью лилии»| newspaper=FantLab.ru| date= | accessdate=7 septembrie 2020}}</ref><ref>{{ru icon}} {{Citation | url=https://fantlab.ru/edition64674| title=Мирча Элиаде «Гадальщик на камешках»| newspaper=FantLab.ru| date= | accessdate=7 septembrie 2020}}</ref>
* [[limba japoneză|japoneză]] („Hebi”, în vol. ''Eriāde gensō shōsetsu zenshū'', vol. 1 (1936–1955), Sakuhinsha, Chiyoda, Tokyo, 2003; traducere de [[Haruya Sumiya]])<ref>{{en icon}} {{Citation | url=https://www.worldcat.org/title/eriade-genso-shosetsu-zenshu/oclc/939432755&referer=brief_results| title=Eriade genso shosetsu zenshu. (Book, 2003) | newspaper=Worldcat.org| date= | accessdate=31 august 2019}}</ref><ref>{{ja icon}} {{Citation | url=https://iss.ndl.go.jp/books/R100000096-I002580925-00| title=エリアーデ幻想小説全集 (作品社): 2003｜書誌詳細｜国立国会図書館サーチ| newspaper=Biblioteca Națională a Dietei| date= | accessdate=31 august 2019}}</ref> etc.

Unele traduceri au fost reeditate sau revizuite.

==Adaptări==
{{Articol principal|Șarpele (film din 1996)}}

Nuvela a fost ecranizată în anul 1996 de către regizorul [[Viorel Sergovici]], după un scenariu scris de regizor în colaborare cu Adriana Rogovschi, într-un [[Șarpele (film din 1996)|film de televiziune omonim]] cu o durată de 72 de minute.<ref name="Căliman">Călin Căliman, ''Istoria filmului românesc (1897–2000)'', Editura Fundației Culturale Române, București, 2000, p. 467.</ref> Rolurile principale au fost interpretate de [[Claudiu Bleonț]] (Andronic), [[Gheorghe Dinică]] (Stere), [[Mitică Popescu]] (Jorj), [[Ilinca Goia]] (Dorina), [[Mircea Rusu (actor)|Mircea Rusu]] (Manuilă), [[Victoria Cociaș]] (Aglo), [[Alexandru Jitea]] (Vladimir), [[Cătălina Mustață]] (Liza), [[Tomi Cristin]] (Stamate); vocea Dorinei a fost dublată de actrița [[Maria Ploae]]. Filmările au avut loc la mănăstirile [[Mănăstirea Căldărușani|Căldărușani]] și [[Mănăstirea Plumbuita|Plumbuita]].

Filmul a fost produs de [[Televiziunea Română]] în cadrul Teatrului Național de Televiziune și este precedat de un motto extras din studiul ''Mit și realitate'' al lui Mircea Eliade: „În lunga incursiune asupra miturilor sfârșitului lumii am vrut să scoatem în relief că esențial, (...) nu este faptul însuși al sfârșitului, ci certitudinea că va avea loc ''un nou început''.”, care înlocuiește descântecul de dragoste din textul original. Există unele diferențe între textul scris și varianta ecranizată. Principala diferență o constituie secvența finală a filmului, care evidențiază că toată acțiunea prezentată în carte este un vis premonitoriu și inițiatic al Dorinei înainte de întâlnirea reală cu Andronic într-o zi ploioasă din prezent.<ref name="Scarlat"/>

Criticii au evidențiat calitatea filmului, considerându-l ca un punct de reper în seria ecranizărilor după scrierile lui Mircea Eliade. A fost lăudată, de asemenea, interpretarea profesionistă și filozofică a lui Claudiu Bleonț în rolul lui Andronic. Secvența centrală a exorcizării șarpelui a fost considerată însă neconvingătoare și fără dramatism.<ref name="Scarlat"/> Filmul a fost distins cu trofeul Dionysos pentru cel mai bun spectacol de teatru TV la Gala premiilor [[UNITER]], [[UNITER 1995-1996|ediția a V-a, stagiunea teatrală 1995–1996]].

Nuvela a fost adaptată ca piesă de teatru și a fost jucată în anul 2000 pe scena [[Teatrul Nou din Riga|Teatrului Nou]] din [[Riga]], într-un spectacol regizat de [[Viesturs Kairišs]].<ref>{{lv icon}} {{Citation | url=https://enciklopedija.lv/skirklis/124752| title=Guna Zariņa| newspaper=Nacionālā enciklopēdija| author=Anna Andersone| date=2023-03-03 | accessdate=2023-6-8}}</ref><ref>{{en icon}} {{Citation | url=https://www.opera.lv/en/artists/creative-teams/set-designers/ieva-jurjane| title=Ieva Jurjāne| newspaper=Latvijas Nacionālā opera un balets| date= | accessdate=2023-6-8}}</ref><ref name="Diena">{{lv icon}} {{Citation | url=https://www.diena.lv/raksts/pasaule/krievija/latvijas-aplis-i-10806700| title=Latvijas aplis I| author=Normunds Naumanis| newspaper=Diena| date=2000-09-25 | accessdate=2023-6-12}}</ref><ref name="Latfilma">{{en icon}} {{Citation | url=https://latfilma.lv/c/kairiss/index.html| title=Viesturs Kairiss| newspaper=Latfilma| date= | accessdate=2023-6-8}}</ref><ref name="Baltictimes">{{en icon}} {{Citation | url=https://www.baltictimes.com/news/articles/1917/| title=Serpent striving for wholeness| author=Vineta Lagzdina| newspaper=The Baltic Times| date=2000-01-27 | accessdate=2023-6-15}}</ref> Dramatizarea a fost realizată de [[Kaspars Odiņš]] și Viesturs Kairišs, iar muzica a fost compusă de [[Arturs Maskats]].<ref name="Theatre.lv">{{lv icon}} {{Citation | url=http://www.theatre.lv/archive/projekti/cuska.htm| title=Čūska (Izrāde „Čūska” pēc Mirčas Eliades romāna motīviem)| newspaper=Latvijas Jaunā teātra institūts| date= | accessdate=2023-6-21}}</ref> Rolurile principale au fost interpretate de [[Ģirts Krūmiņš]] (Andronic), [[Sandra Kļaviņa]] (Dorina), [[Andris Keišs]] (Manuilă), [[Kristīne Zadovska]] / [[Guna Zariņa]] (Liza), [[Ģirts Ēcis]] (Stamate), [[Vigo Roga]] (Stere), [[Tamāra Soboļeva]] (dna Solomon) și Jānis Zariņš (dl Solomon), iar scenografia și costumele au fost create de [[Ieva Jurjāne]].<ref name="Theatre.lv"/> Spectacolul lui Kairišs a fost produs de ''Latvijas Jaunā teātra institūts'' („Institutul Leton al Teatrului Nou”) și Teatrul Nou din Riga și coprodus de ''Theorem'' (Teatrul din Europa de Vest și de Est: întâlnire în secolul următor. Cooperarea teatrelor și festivalurilor din Europa de Vest cu artiștii din Europa de Est), Teatrul [[Hebbel am Ufer]] din [[Berlin]] (Germania), Teatrul [[La Filature]] din [[Mulhouse]] (Franța), [[Festival d'Avignon]] (Avignon, Franța) și [[Ambasada Franței în Letonia]], cu sprijinul financiar al ''Kultūrkapitāla fonds'' („Fondul Capitalei Culturale”).<ref name="Theatre.lv"/> El a fost pus în scenă și la teatrul [[Hebbel am Ufer]] din [[Berlin]].<ref name="Opera">{{lv icon}} {{Citation | url=https://www.opera.lv/lv/makslinieki/izrazu-veidotaji/rezisori/viesturs-kairiss| title=Viesturs Kairišs| publisher=Latvijas Nacionālā opera un balets| date= | accessdate=2023-6-15}}</ref>

Compozitorul [[Șerban Nichifor]], care a compus în anii 1980–1982 o dramă lirică în două acte intitulată ''Domnișoara Christina'', după [[Domnișoara Christina (nuvelă)|nuvela omonimă]] a lui Mircea Eliade, a obținut la 2 iulie 1985 acceptul scris al scriitorului pentru a realiza un balet după nuvela „Șarpele”.<ref name="Scarlat2011">Cristina Scarlat, „Christinel Eliade, Mircea Eliade și compozitorul Șerban Nichifor într-un dialog inedit despre opera Domnișoara Christina (I)”, în ''Nord Literar'', Baia Mare, anul IX, nr. 7–8 (98–99), iulie–august 2011.</ref> Compunerea baletului a fost amânată o lungă perioadă din cauza implicării compozitorului în alte proiecte, după cum îi mărturisea cercetătoarei Cristina Scarlat într-o scrisoare din 16 aprilie 2011,<ref name="Scarlat2011"/> fiind finalizată abia în anul 2017.

==Note==
<references />

==Bibliografie==
* [[Pompiliu Constantinescu]], „Șarpele”, în revista ''Vremea'', anul X, nr. 490, 1937, reprodus în ''Scrieri'', vol. II, Editura pentru literatură, București, 1967.
* [[Ioan Petru Culianu]], ''Studii românești. Vol. I: Fantasmele nihilismului. Secretul doctorului Eliade'', ediția a II-a, Editura Polirom, Iași, 2006.
* [[Gheorghe Glodeanu]], ''Fascinația ficțiunii. Incursiuni în literatura interbelică și contemporană'', Fundația Culturală Libra, București, 2006.
* Cristina Scarlat, „Viorel Sergovici și Șarpele lui Mircea Eliade”, în revista ''Nord Literar'', Baia Mare, anul VI, nr. 4 (59), aprilie 2008.
* [[Petru Ursache]], „Prototipuri folclorice în romanul Șarpele”, în vol. ''Eseuri etnologice'', Editura Cartea Românească, București, 1986, pp.&nbsp;239–248.

==Legături externe==
* [[Petru Ursache]], „[http://convorbiri-literare.ro/?p=2420 Prototipuri folclorice în romanul Șarpele]”, în revista ''Convorbiri literare'', nr. 3 (219), martie 2014.

{{Mircea Eliade}}
{{articol bun}}

{{DEFAULTSORT:Șarpele}}
[[Categorie:Nuvele din 1937]]
[[Categorie:Nuvele de Mircea Eliade]]
[[Categorie:Nuvele românești]]
[[Categorie:Nuvele fantastice]]