Sari la conținut

Vivo Constanța

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Vivo (stilizat VIVO!) este un centru comercial din Constanța, deținut de grupul austriac Immofinanz, deschis în toamna anului 2011[1]. Mall-ul are o suprafață de 50.000 metri pătrați[1]. Maritimo Shopping Center include, printre altele, un hypermarket Auchan, mărcile de îmbrăcăminte ale grupului Inditex, magazine C&A, New Yorker, Deichmann, Flanco, Humanic, Takko sau Zoomania[1]. Centrul comercial a fost preluat în 2010 de la compania TriGranit[1].

Inițial, numele planificat al centrului comercial era Polus Center[2]. Maritimo Shopping Center va dispune de 2.200 locuri disponibile în parcările exterioare cât și în cele acoperite[2].

Implicarea cu succes a românilor în acest mega-proiect este notată și de Aurelian Sgondea, managerul Prompt Consulting Engineering, una dintre firmele care participă la construirea mall-ului: „Pentru noi, implicarea în managementul acestui proiect este o adevărată mândrie, dar și o provocare în același timp, deoarece suntem singura compania 100% românească care oferă servicii profesionale în domeniu și colaborăm cu două dintre cele mai reputate companii din acest segment pe plan mondial. Considerăm că prezența noastră aici dovedește tuturor investitorilor că există posibilitatea de a găsi resurse locale necesare dezvoltării cu succes a proiectelor în România. Trebuie să adaug că toate eforturile noastre nu ar fi avut finalitatea dorită dacă nu ar fi existat sprijin din partea tuturor proiectanților și antreprenorilor implicați în proiect. Bazându-ne în continuare pe echipa formată, suntem încrezători în realizarea obiectivelor principale: realizarea unui centru comercial de excepție, atât prin dimensiuni, cât și prin calitate, și respectarea termenelor de finalizare asumate”[3]

Începând cu luna noiembrie a anului 2016, centrul comercial a trecut printr-un proces de rebranding, fiind denumit ulterior VIVO!.[4]

Note

  1. ^ a b c d H&M se extinde în România. Află unde va fi deschis următorul magazin, 8 Iulie 2011, evz.ro, accesat la 9 iulie 2011
  2. ^ a b Constanța: Polus Center va deveni Maritimo Shopping Center, 29 octombrie 2010, Raluca Popescu, adevarul.ro, accesat la 9 iulie 2011
  3. ^ [1]
  4. ^ „Maritimo devine VIVO!”.