Nauru: Diferență între versiuni

← Diferența anterioară Diferența următoare →

Conținut șters Conținut adăugat

Aliniat

Versiunea de la 10 februarie 2009 16:42

Nauru, oficial Republica Nauru, este o ţară insulară în teritoriul micronezian al Pacificului de Sud. Cel mai apropiat vecin este Insula Banaba din Republica Kiribati, 300 km spre est. Nauru este cea mai mică ţară insulară din lume, având o suprafaţă de doar 21 km², cea mai mică republică independentă şi singurul stat din lume fără o capitală desemnată oficial.^[1] Este cea mai puţin populată ţară membră a ONU.

Locuită iniţial de micronezieni şi polinezieni, Nauru a fost anexată şi numită colonie de Germania la sfârşitul secolului al XIX-lea, devenind teritoriu sub mandatul Ligii Naţiunilor administrat de Australia, Noua Zeelandă şi Marea Britanie în timpul primului război mondial. Insula a fost ocupată de Japonia în al doilea război mondial, iar apoi a intrat din nou sub sub mandatul Ligii Naţiunilor. Nauru şi-a câştigat independenţa în 1968.

Nauru este o insulă fosfatică de origine coraligenă, iar principală activitate economică încă din 1907 este exploatarea fosfaţilor şi comercializarea acestora.^[2] Odată cu epuizarea rezervelor de fosfaţi, mediul înconjurător se degradează serios din cauza mineritului şi de aceea guvernul din Nauru a recurs la metode neobişnuite pentru a obţine venituri. În anii 1990, Nauru a devenit imediat un paradis fiscal şi un centru al spălării banilor. Începând cu 2001, ţara a acceptat ajutor din partea guvernului australian; în schimbul acestui ajutor, Nauru a găzduit până în 2008, un centru de detenţie de coastă care a adăpostit şi pregătit pe cei care care doreau azil politic de la Australia.^[3]

Istorie

Articol principal: Istoria Naurului.

Nauru a fost la început locuită de populaţii microneziene şi polineziene în urmă cu cel puţin 3.000 de ani. Existau în mod tradiţional 12 triburi sau clanuri pe Nauru, triburi care sunt reprezentate de cele 12 colţuri ale stelei de pe steagul ţării. Poporul nauruan şi-a numit insula „Naoero”; cuvântul „Nauru” a fost mai târziu derivat astfel încât vorbitorii de limba engleză să-l poată pronunţa mai uşor.^{[necesită citare]} Nauruanii îşi trasau descendenţa după mamă. Nauruanii îşi asigurau existenţa culegând nuci de cocos şi fructe de pandanus, prindeau peşti ibija tineri, îi aclimatizau în apa dulce şi îi creşteau în Laguna Buada, furnizând o sursă suplimentară de hrană.^[4]

Căpitanul britanic John Fearn, un vânător de balene, a devenit primul vestic ce a vizitat insula în 1798, numind-o Insula Plăcută. De prin anii 1830, nauruanii au avut contact cu europenii prin vânătorii de balene care acostau pe insulă pentru a-şi reface proviziile. În aceşti ani veneau să locuiască pe insulă dezertori şi marinari. Băştinaşii au făcut comerţ cu aceştia, oferind hrană la schimb cu băuturi alcoolice (vin de palmier) şi arme de foc; armele au fost folosite în timpul războiului de 10 ani dintre triburile de pe insulă care a început în 1878, iar până în 1888, populaţia a fost redusă de la 1400 la 900 de locuitori.

Perioada colonială

Insula a fost anexată de Germania în 1888 şi introdusă în protectoratul german al Insulelor Marshall; au numit insula Nawodo sau Onawero. Sosirea nemţilor a încheiat războiul; schimbările sociale aduse de război au instaurat regii drept conducători ai insulei, cel mai cunoscut fiind Regele Auweyida. Misionarii creştini din Insulele Gilbert au ajuns de asemenea pe insulă în 1888.^[5] Nemţii au condus Nauru timp de aproape 3 decenii.

Fosfaţii au fost descoperiţi pe insulă în 1900 de prospectorul Albert Ellis, iar compania Pacific Phosphate a început exploatarea rezervelor în 1906 în acord cu Germania; au exportat primele încărcături în 1907.^[6] După izbucnirea Primului Război Mondial, insula a fost capturată de forţele australiene în 1914. După război, Liga Naţiunilor a încredinţat Nauru Australiei sub mandat; Regatul Unit şi Noua Zeelandă au fost şi acestea puteri co-mandatare.^[7]^[8] Cele trei guverne au semnat Acordul Insulei Nauru în 1919, creând un departament cunoscut ca British Phosphate Commission (BPC) (Comisia Britanică a Fosfatului), care a preluat drepturile asupra exploatării fosfaţilor.

Al Doilea Război Mondial

Forţele japoneze au ocupat insula pe 26 august 1942.^[9] Japonezii au construit un aerodrom pe insulă care a fost bombardat în martie 1943, ceea ce a împiedicat aprovizionarea cu hrană a insulei. Japonezii au deportat 1.200 de nauruani ca muncitori pe Insula Chuuk, dintre care 463 au murit.^[10] Insula a fost eliberată pe 13 septembrie 1945 când nava australiană de război HMAS Diamantina s-a apropiat de insulă, iar trupele japoneze au fost înconjurate. BPC a făcut aranjamentele pentru repatrierea nauruanilor din Chuuk, aceştia fiind aduşi pe Nauru de nava BPC Trienza în ianuarie 1946.^[11] În 1947, Naţiunile Unite au aprobat Australiei, Noii Zeelande şi Regatului Unit un nou mandat asupra insulei.

Independenţa

Nauru şi-a căpătat autonomia în ianuarie 1966, iar după o perioada de doi ani de convenţie constituţională, a devenit în 1968 stat independent, condus de preşedintele fondator Hammer DeRoburt. În 1967, oamenii din Nauru au achiziţionat activele comisarilor British Phosphate şi în iunie 1970, controlul a trecut către corporaţia deţinută de localnici, Nauru Phosphate Corporation. Veniturile din exploatarea fosfaţilor au adus Nauru pe unul din primele locuri din Pacific în ceea ce priveşte standardul de viaţă, iar venitul pe cap de locuitor pe unul din primele locuri în lume.^[12]

În 1989, ţara a deschis o acţiune juridică împotriva Australiei la Curtea Internaţională de Justiţie din cauza acţiunilor acestei ţări din timpul administraţiei australiene a Naurului, în particular, împotriva incapacităţii Australiei de a remedia daunele aduse mediului înconjurător de exploatarea fosfaţilor.^[13] Acţiunea a condus la o înţelegere de reabilitare a zonelor afectate. Diminuarea rezervelor de fosfaţi a dus la un declin economic în Nauru şi la creşterea instabilităţii politice de la mijlocul anilor 1980. Nauru a avut 17 schimbări de guverne între 1989 şi 2003.^[14] Între 1999 şi 2003, după o serie de voturi de neîncredere urmate de alegeri anticipate, două persoane, René Harris şi Bernard Dowiyogo, au condus alternativ ţara. Dowiyogo a murit în timpul mandatului, în martie 2003, şi Ludwig Scotty a fost ales preşedinte. Scotty a fost reales pentru încă un mandat în octombrie 2004. După un vot de neîncredere dat de către Parlament împotriva preşedintelui Scotty la 19 decembrie 2007, Marcus Stefan a devenit preşedinte.

În ultima vreme, o proporţie semnificativă venitului ţării a fost sub formă de ajutor din partea Australiei. În 2001, MV Tampa, o navă norvegiană care a salvat 433^[15] de refugiaţi (din diverse ţări printre care şi Afganistan) dintr-o barcă lungă de 20 de metri naufragiată, a încercat să acosteze în Australia, dar a fost deviată către Nauru, ca parte a „Soluţiei Pacificului”. Nauru a operat centrul de detenţie pentru refugiaţi în schimbul ajutorului australian. Prin noiembrie 2005, doar doi refugiaţi, Sagar Mohammed şi Muhammad Faisal, au rămas pe Nauru din acest prim transport trimis acolo în 2001,^[16] iar Sagar s-a stabilit acolo definitiv la începutul lui 2007. Guvernul australian a trimis mai multe grupuri de solicitanţi de azil politic în Nauru la sfârşitul lui 2006 şi la începutul lui 2007.^[17] La sfârşitul lunii ianuarie 2008, în urma deciziei Australiei de a închide centrul pentru refugiaţi, Nauru a anunţat că va solicita un ajutor nou ajutor pentru a putea uşura consecinţele prăbuşirii economiei.^[18]

Politică

Articol principal: Politica Naurului.

Fișier:Ludwig Scotty.jpg

Ludwig Scotty, fost preşedinte (2004-2007)

Nauru este o republică parlamentară. Preşedintele este în acelaşi timp şeful statului şi şeful guvernului. Cei 18 membri ai parlamentului unicameral sunt aleşi pentru mandate de trei ani. Parlamentul alege preşedintele ţării dintre membrii săi, iar apoi acesta numeşte un cabinet de cinci-şase componenţi. Nauru nu are o structură formală pentru partidele politice; candidaţii sunt în mod obişnuit independenţi. 15 dintre cei 18 membri ai actualului parlament sunt independenţi, iar alianţele în cadrul guvernului sunt adesea constituite pe baza unor legături de familie extinse.^[14] Cele trei partide care au fost active în politica nauruană sunt Partidul Democrat, Mai Întâi Nauru şi Partidul Centralist. Faptul că Nauru este o ţară democrată o face să fie un rar şi atipic contraexemplu al teoriei tradiţionale privind statele rentiere, prin aceea că vânzarea resurselor naturale ale Naurului nu a condus la autoritarism.^[19]

Din 1992, guvernul local a fost responsabilitatea Consiliului Insulei Nauru (engleză Nauru Island Council, abreviat NIC). NIC are atribuţii şi funcţii limitate în calitate de consilier al guvernului naţional pe probleme locale. Rolul NIC este acela de a-şi concentra eforturile asupra activităţilor locale relevante pentru locuitori. Un membru ales al Consiliului Insulei Nauru nu poate fi în acelaşi timp şi membru al parlamentului.^[20] Dreptul de proprietate asupra terenurilor în Nauru este unul neobişnuit: toţi nauruanii au anumite drepturi pentru toate terenurile de pe insulă, care sunt deţinute de către indivizi şi familii; guvernul şi entităţile corporative nu deţin teren şi trebuie să încheie un acord de arendă cu proprietarii pentru a-l putea utiliza. Străinii nu pot avea în proprietae terenuri.^[21]

Nauru are un sistem juridic complex. Curtea Supremă, condusă de şeful Justiţiei, este suverană pe probleme constituţionale. Alte cazuri pot fi solicitate Curţii de apel formată din doi judecători. Parlamentul nu poate anula deciziile curţii, dar hotărârile Curţii de apel pot fi atacate la Înalta Curte din Australia;^[22] în realitate acest lucru se întâmplă foarte rar. Instanţelor judecătoreşti obişnuite constau în Tribunalul Districtului şi Tribunalul de familie, ambele fiind conduse de un magistrat rezident, care este şi grefier al Curţii Supreme. În sfârşit, există de asemenea două cvasi-instanţe: Serviciul public de Apel şi Consiliul de Poliţie pentru recurs, ambele fiind prezidate de şeful Justiţiei.^[23]

Nauru nu are nici forţe armate; în cadrul unui acord informal, responsabilitatea pentru apărarea ţării revine Australiei. Există o mică forţă de poliţie sub control civil.^[1]

Districte

Articol principal: Districtele Naurului.

Nauru este împărţit în 14 districte administrative grupate în 8 colegii electorale. Districtele sunt:

Districtie	Suprafaţă	Populaţie
Aiwo	1,1 km ²	1.300
Anabar	1,5 km ²	1.240
Anetan	1 km ²	1.180
Anibare	3,1 km ²	250
Baiti	1,2 km ²	810
Boe	0,5 km ²	950
Bauda	2,6 km ²	980
Denigomodu	0,9 km ²	1.700
Ewa	1,2 km ²	300
Ijuw	1,1 km ²	180
Meneng	3,1 km ²	1.400
Nibok	1,6 km ²	460
Uaboe	0,8 km ²	330
Yaren	1,5 km ²	1.100

Relaţii externe

Articol principal: Relaţiile externe ale Naurului.

După dobândirea independenţei în 1968, Nauru a devenit membru special al Commonwealthului Naţiunilor, devenind membru cu drepturi depline în 2000.^[2] Nauru a fost admisă în cadrul Băncii Asiatice pentru Dezvoltare în 1991, şi în cadrul Naţiunilor Unite în 1999. Ţara este membră a Forumului Insulelor din Pacific, a Programului Regional de Mediu în Pacificul de Sud, a Comisiei Pacificului de Sud şi a Comisiei pentru Geosştiinţe Aplicate în Pacificul de Sud. Programul american Atmospheric Radiation Measurement (Măsurarea radiaţiilor atmosferice) operează monitorizări ale climatului pe insulă.

Nauru şi Australia au strânse legături diplomatice. În plus faţă de aranjamentele informale de apărare, Memorandumul de înţelegere între cele două ţări din septembrie 2005 oferă Naurului ajutor financiar şi asistenţă tehnică, inclusiv un Secretar de Finanţe pentru a pregăti bugetul statului, şi consilieri pe probleme de sănătate şi educaţie. Acest ajutor este dat în schimbul găzduirii solicitanţilor de azil politic din Australia, aceştia rămânând pe teritoriul insulei în timp ce cererile lor pentru intrarea în Australia sunt prelucrate.^[14] Nauru foloseşte ca monedă oficială dolarul australian.

Nauru a folosit calitatea de membru al ONU pentru a obţine sprijin financiar atât de la Taiwan cât şi Republica Populară Chineză, prin schimbarea poziţiei sale cu privire la statutul politic al Taiwanului. În anul 2002, Nauru a semnat un acord privitor la stabilirea relaţiilor diplomatice cu Republica Populară Chineză, pe 21 iulie. Această mutare a fost făcută în urma promisiunii Chinei de a oferi un ajutor financiar de peste 60 de milioane de dolari. Ca răspuns, Taiwan a înăsprit realţiile diplomatice cu Nauru două zile mai târziu. Ulterior, Nauru a restabilit legăturile cu Taiwan, la 14 mai 2005,^[24] iar relaţiile diplomatice cu China au fost oficial oprite pe 31 mai 2005; cu toate acestea, Republica Populară Chineză continuă să menţină o prezenţă diplomatică pe insulă.

Geografie

Articol principal: Geografia Naurului.

Fișier:View of Aiwo and Civic Center.jpg

Aiwo

Nauru este o insulă mică, de formă ovală, aflată în vestul Oceanului Pacific, la 42 km sud de Ecuator. Insula este înconjurată de un recif de corali cu multe ridicături, vizibil în timpul refluxului. Reciful ocupă o zonă aflată între plajele pline de nisip şi adâncul oceanului. Prezenţa acestuia împiedică înfiinţarea unui port, deşi au fost executate şaisprezece canale artificiale pentru a permite ambarcaţiunilor mai mici să ajungă la insulă. Dincolo de plajă, spre interiorul insulei, se află o fâşie fertilă de coastă cu lăţimea între 150–300 m. Platoul central, denumit pe insulă Topside, este înconjurat de stânci de corali. Cel mai înalt punct de pe platou are altitudinea de 65 m faţă de nivelul mării. Singurele zone fertile sunt cele de pe fâşia de litoral, unde cresc cocotieri. Pe terenul ce înconjoară laguna Buada sunt cultivate banane, ananaşi, legume, arbori pandanus şi copaci cu lemn de esenţă tare, cum ar fi Calophyllum inophyllum. Populaţia insulei este concentrată, ca şi vegetaţia, în zona litorală şi în jurul lagunei Buada.

Nauru a fost una din cele trei mari insule de rocă fosfatică din Oceanul Pacific (celelalte două fiind Banaba (Insula Ocean) din Kiribati şi Makatea din Polinezia Franceză); totuşi, rezervele de fosfat de calciu sunt astăzi aproape complet epuizate. Exploatarea minieră a fosforitelor în platoul central a lăsat în urmă un teren arid acoperit cu bolovani de calcar cu înălţimi de până la 15 m. Un secol de minerit a dus la devastarea a patru cincimi din suprafaţa insulei. Mineritul a avut impact şi asupra zonei economice exclusive din jur, 40% din formele de viaţă marine fiind ucise de silt şi reziduuri fosforitice.^[25]

Pe Nauru resursele de apă dulce sunt limitate. Apa de băut este colectată din precipitaţii, şi prin desalinizarea apei mării, efectuată într-o singură staţie veche de desalinizare. Clima din Nauru este fierbinte şi extrem de umedă pe tot parcursul anului din cauza apropierii de Ecuator şi de ocean. Insula este afectată de ploile musonice între lunile noiembrie şi februarie. Cantitatea anuală de precipitaţii fluctuează puternic de la an la an şi este influenţată de oscilaţia sudică El Niño, înregistrându-se şi unele perioade de secetă.^[21] Temperaturile medii variază între +26 şi +35 °C ziua şi între +25 şi +28 °C noaptea. Ca stat insular, Nauru este vulnerabil la schimbări climatice şi la creşterea nivelului mării, dar gradul de expunere la asemenea pericole este greu de estimat; cel puţin 80% din suprafaţa insulei Nauru se află la o altitudine relativ mare, dar această zonă rămâne nelocuibilă până la implementarea programului de reabilitare în urma extragerii fosforitelor.^[25]

Există doar şaizeci de specii de plante vasculare native pe insulă, din care niciuna nu este endemică. Creşterea cocotierilor, mineritul şi introducerea de specii alogene au cauzat perturbaţii grave în cadrul florei locale.^[21] Nu există mamifere terestre native pe insulă, doar păsări, printre care se numără inclusiv pitulicea de stuf din Nauru (specie endemică), precum şi insecte şi crabi. Şobolanul polinezian, pisica, câinele, porcul şi găina sunt specii introduse pe insulă.

Economie

Articol principal: Economia Naurului.

Economia Naurului depinde aproape în întregime de scăderea resurselor de fosfaţi; aici mai există alte câteva resurse, dar majoritatea produselor necesare sunt importate.^[26] Mineritul la scară mică este încă efectuat de RONPhos, cunoscută în trecut ca Nauru Phosphate Corporation. Guvernul plasează un procent din încasările RONPhos la fondul Nauru Phosphate Royalties Trust. Fondul gestionează investiţiile pe termen lung, cu scopul de a oferi spijin cetăţenilor odată ce rezervele de fosfaţi s-au epuizat. Totuşi, investiţiile proaste, gestionările defectuoase, cheltuielile peste limită şi corupţia au redus activele fixe şi de cont curent ale fondului. De exemplu, clădirea Nauru House din Melbourne a fost vândută în 2004 pentru răscumpărarea datoriilor şi singurul Boeing 737-400 al companiei Air Nauru a fost confiscat în decembrie 2005—aeronava a fost înlocuită în luna iunie a anului următor cu un model Boeing 737-300, iar compania a reluat serviciile normale.^[27]^[28] Se estimează că valoarea fondului a scăzut de la 1 300 milioane de dolari australieni în 1991 la 138 milioane de dolari australieni în 2002.^[29] Nauru duce în prezent lipsă de bani pentru a pune în aplicare unele din funcţiile de bază ale guvernului (Banca Naţională a Naurului este falită). Produsul intern brut pe cap de locuitor a scăzut la numai 2.038 de dolari americani, de la valoarea de la începutul anilor 1980 când era pe locul doi în lume, imediat după Emiratele Arabe Unite.^[30]

În Nauru nu există taxe pentru cetăţeni, iar 95% din angajaţi lucrează pentru guvern. Şomajul este estimat la 90%.^[31]^[1] Banca Asiatică pentru Dezvoltare constată că, deşi administraţia publică posedă puternice pârghii pentru a pune în aplicare reformele economice, în lipsa unor alternative la exploatarea fosfaţilor, perspectivele pe termen mediu sunt dependente în continuare de ajutorul extern.^[29] Vânzările din pescuitul de adâncime pot genera câteva venituri. Turismul nu contribuie semnificativ la economia ţării, deoarece există puţine facilităţi pentru turişti; Hotelul Menen şi Hotelul OD-N-Aiwo sunt singurele hoteluri de pe insulă.

În anii 1990, Nauru devine un paradis fiscal şi oferă paşapoarte pentru străini contra unei taxe. Grupul Financiar de Acţiune împotriva Spălării Banilor (în engleză Financial Action Task Force on Money Laundering), o organizaţie interguvernamentală, a identificat atunci Nauru ca fiind una dintre cele 15 ţări „necooperante” în lupta împotriva spălării banilor. În anii 1990, se putea înfiinţa o bancă licenţiată în Nauru contra unei taxe de 25.000 de dolari americani, fără alte condiţii. Sub presiunea FATF, Nauru introduce legislaţia anti-evaziune în 2003, după care au ieşit din ţară banii străini ce puteau fi legaţi de activităţi suspecte. În octombrie 2005, această legislaţie — şi aplicarea sa eficientă — a dus la ridicarea etichetei de stat necooperant de către FATF.^[32]

Din 2001 până în 2007, centrul de detenţie din Nauru a furnizat venituri pentru mica ţară. Autorităţile nauruane au reacţionat cu îngrijorarea la decizia Australiei de a închide acest centru.^[33] În februarie 2008, ministrul afacerilor externe, Dr. Kieren Keke a declarat că această decizie ar duce la pierderea locurilor de muncă a 100 de angajaţi şi ar afecta direct sau indirect 10% din populaţia insulei:

„Avem un număr mare de familii care vor rămâne brusc fără venituri. Căutăm metode prin care putem asigura ceva venituri, dar capacitatea noastră de a face acest lucru este foarte limitată. Literalmente avem o mare criză a şomajului în faţa noastră.”^[34]

Informaţii suplimentare

Demografie

Articol principal: Demografia Naurului.

Insula avea la sfârşitul lui 2006, 9.265 de rezidenţi, dintre care 96 de procente aveau ca limbă nativă nauruana.^[30] Populaţia era mai mare înainte de 2006, dar în acel an 1500 de oameni au părăsit insula în timpul repatrierii muncitorilor imigranţi din Kiribati şi Tuvalu. Repatrierea a fost motivată de concedierile masive din industria fosfaţilor.^[30] Limba oficială a Naurului este nauruana, o limbă distinctă a insulei din Pacific. Engleza este foarte mult vorbită, fiind limba folosită în comerţ şi limba oficială a guvernului.

Religia principală practicată pe insulă este creştinismul (două treimi protestanţi şi o treime romano-catolici). De asemenea există şi o parte semnificativă a populaţiei practicantă a credinţei Bahá'í (10 procente din totalul locuitorilor) şi a budismului (3%). Constituţia prevede libertatea religiei; totuşi, guvernul impune restricţii în anumite cazuri, interzicând practicarea religiei de către membrii Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă şi a organizaţiei martorilor lui Iehova, majoritatea acestora fiind muncitori străini angajaţi de RONPhos.^[35]

Fișier:Nauruan people meeting1.jpg

Nauruani

Un standard ridicat de viaţă instaurat imediat după obţinerea independenţei a avut câteva efecte negative asupra populaţiei. Nauruanii sunt printre cei mai graşi oameni din lume, 90% dintre adulţi fiind supraponderali.^[36] Nauru înregistrează cel mai ridicat nivel al bolnavilor de diabet tip 2 (non-dependenţi de insulină), cu peste 40% din populaţie afectată.^[37] Printre alte probleme importante legate de dietă se numără insufucienţa renală şi bolile cardiovasculare. Speranţa de viaţă a scăzut la 58 de ani pentru bărbaţi şi 65 de ani pentru femei.^[38]

Gradul de alfabetizare de pe insulă este de 96%, educaţia fiind obligatorie pentru copii de la şase la 15 de ani (clasele 1–10), iar doi ani sunt predaţi facultativ (Clasele a 11-a şi a 12-a).^[39] Pe insulă există un campus al Universităţii Pacificului de Sud; înainte ca acest campus să fi fost construit, studenţii călătoreau în Australia pentru a-şi continua studiile universitare.

Cultură

Articol principal: Cultura Naurului.

Finala de fotbal australian din 1999, jucată pe Stadionul Linkbelt Oval

Nauruanii sunt urmaşii navigatorilor polinezieni şi micronezieni care credeau în zeiţa Eijebong şi într-un pământ spiritual, o insulă numită Buitani. Două din cele 12 triburi originale s-au extins în secolul al XX-lea. Angam Day, sărbătorită pe 29 octombrie, celebrează refacerea populaţiei nauruane care, după cele două războaie mondiale, ajunsese la mai puţin de 1500 de oameni. Înlocuirea culturii indigene cu cea a coloniştilor şi vesticilor contemporani este evidentă. Doar câteva din tradiţiile străvechi s-au păstrat, însă unele forme de muzică tradiţională, artă şi meserii sau pescuit sunt încă practicate.

Fișier:Nauru airport entrance.jpg

Aeroportul Nauru

Nu există nicio publicaţie zilnică, dar există câteva ziare săptămânale sau bilunare, printre care Bulletin, Central Star News şi The Nauru Chronicle. Pe insulă funcţionează o staţie de televiziune deţinută de stat, Televiziunea Nauru (NTV) care oferă programe din Noua Zeelandă, şi un post de radio public non-comercial, Radio Nauru, care transmite conţinut de la Radio Australia şi BBC.^[40]

Fotbalul australian este cel mai practicat sport în Nauru; există şi o ligă naţională cu şapte echipe participante. Toate meciurile se dispută pe singurul stadion al insulei, Linkbelt Oval. Alte sporturi populare în Nauru sunt softball, cricket, golf, sailing, tenis, şi fotbal. Nauru participă la Jocurile Commonwealth şi la Jocurile Olimpice de vară, unde a reuşit să se impună la haltere; Marcus Stephen a fost un medaliat proeminent, fiind ales în parlament în 2003, iar apoi preşedinte în 2007.

O activitate tradiţională este prinderea păsărilor noddy când acestea se întorc de pe mare. La apus, bărbaţii stau pe ţărm gata să prindă păsările cu lasoul. Lasoul nauruan constă dintr-o frânghie flexibilă cu o greutate la capăt. Când zburătoarele se apropie, lasoul este aruncat, loveşte sau se înfăşoară în jurul păsării, după care revine la sol. Vietăţile astfel prinse sunt gătite şi mâncate.^[41]

Referinţe

^ ^a ^b ^c CIA World Fact Book. Accesat la data de 1 septembrie 2008. Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; numele "CIA" este definit de mai multe ori cu conținut diferit
^ ^a ^b Misiunea Permanentă a Organizaţiei Naţiunilor Unite în Republica Nauru. Accesat la data de 10 februarie 2009.
^ „Australia închide programul «Soluţia Pacificului»”. BBC News. 8 februarie 2008. Accesat în 1 septembrie 2008.
^ McDaniel, C. N. and Gowdy, J. M. Paradise for Sale. Tipografia Universităţii California, 2000, ISBN 0-520-22229-6, pp. 13–28.
^ Ellis, A. F. Ocean Island and Nauru - their story. Angus and Robertson Limited, 1935, pp. 29–39.
^ Ellis, A. F. Ocean Island and Nauru - their story. Angus and Robertson Limited, 1935, pp. 127–139.
^ Cain, Timothy M., comp. „Nauru.” The Book of Rule. Prima ediţie, un volum, New York: DK Inc., 2004.
^ Înţelegere între Australia, Noua Zeelandă şi Regatul Unit în privinţa Naurului. Accesat la data de 10 februarie 2009.
^ Lundstrom, John B., The First Team and the Guadalcanal Campaign, Tipografia Institutului Naval, 1994, pag. 175.
^ Haden, J. D. Nauru: un teren de mijloc în Al Doilea Război Mondial, Pacific Magazine, 2000. Accesat la data de 1 septembrie 2008.
^ Garrett, J. Island Exiles. ABC, 1996, ISBN 0-7333-0485-0, pp. 176–181.
^ Nauru încearcă să-şi recâştige avuţia pierdută, Nick Squires, BBC News Online, 15 martie 2008. Accesat la data de 1 septembrie 2008.
^ Highet, K and Kahale, H. Certain Phosphate Lands in Nauru. The American Journal of International Law, 1993, 87:282–288.
^ ^a ^b ^c Departamentul Australian al Afacerilor Externe şi Comerţului. Raportul de ţară al Republici Nauru - noiembrie 2005. Accesat la data de 1 septembrie 2008. Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; numele "DFAT" este definit de mai multe ori cu conținut diferit
^ Bulletin publică pentru ultima dată. Accesat la data de 10 februarie 2009.
^ Ultimii doi solicitanţi ai Naurului pentru azilul politic resimt presiunea. Gordon, M, The Age, 5 noiembrie 2005. Accesat la data de 1 septembrie 2008.
^ Centrul de detenţie din Nauru costă 2m de dolari pe lună, ABC News Online, 12 februarie 2007. Accesat la data de 1 septembrie 2008.
^ Nauru solicită o înţelegere privind ajutorul după închiderea taberei, ABC News Online, 31 ianuarie 2008. Accesat la data de 1 septembrie 2008.
^ Kirkpatrick, Andrew. „Democracy and the Resource-Rich State: Towards a Sequential Theory of Rentierism”. Carte prezentată la întâlnirea anuală a The Midwest Political Science Association, Palmer House Hilton, Chicago, Illinois, 20 aprilie 2006.
^ Ogden, M.R. Republica Nauru Accesat la date de 3 septembrie 2008.
^ ^a ^b ^c Departamentul de Dezvoltare Economică şi Mediu din Nauru. Primul Raport Naţional al Convenţiei Naţiunilor Unite pentru combaterea deşertificării (UNCCD), 2003. Accesat la data de 3 septembrie 2008. Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; numele "UNCCD" este definit de mai multe ori cu conținut diferit
^ Nauru (Înalta Curte de Apel). Act (Australia), 1976. Institutul Australian pentru Informaţii Legale . Accesat la data de 3 septembrie 2008.
^ Oficiul Departamentului de Stat pentru Afaceri Externe în Asia de Est şi Pacific, septembrie 2005. Accesat la data de 10 februarie 2009.
^ Taiwan restabileşte legăturile cu Nauru, AAP, 14 mai 2005. Accesat la data de 10 februarie 2009.
^ ^a ^b ^c Răspunsul asupra schimbărilor climatice în cadrul Convenţiei ONU privind schimbările climatice, Republica Nauru, 1999. Accesat la data de 3 mai 2006.
^ Cerinţe mari pentru o insulă mică. Accesat la data de 17 octombrie 2008.
^ Receptoarele preiau Nauru House, The Age. Accesat la data de 9 mai 2006.
^ Programul de zbor al Air Nauru. Accesat la data de 9 mai 2006
^ ^a ^b Banca Asiatică pentru Dezvoltare. Perspectivele Băncii Asiatice pentru Dezvoltare pe anul 2005 pentru Nauru, 2005. Accesat la data de 17 octombrie 2008
^ ^a ^b ^c [1]PDF (446 KiB)
^ „Paradisul pierdut cu adevărat”, The Economist, 20 decembrie 2001. Accesat la data de 17 octombrie 2008.
^ Nauru scoasă de pe listă, FATF, 13 octombrie 2005. Accesat la data de 17 octombrie 2008.
^ „Nauru se teme de declin după ce tabăra s-a închis”, Jewel Topsfield, The Age, 11 decembrie 2007. Accesat la data de 10 februarie 2009.
^ «Statul Nauru „lovit” de închiderea centrului de detenţie», The Age, 7 februarie 2008. Accesat la data de 17 octombrie 2008.
^ Departamentul de Stat al SUA. Raportul asupra libertăţii internaţionale a religiei — Nauru, 2003. Accesat la data de 18 octombrie 2008.
^ Obezitatea în ţările din Pacific: prea mare pentru a putea fi ignorată, 2002. Secretariatul Comunităţii din Pacific, ISBN 982-203-925-5.
^ King, H. şi Rewers M. Diabetul la adulţi este acum a Treia Problemă a Lumii, 1993. Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Raportorii Grupului Diabeticilor Ad Hoc. Naţionalitate şi boală, 3:S67–74.
^ OMS. Raportul asupra sănătăţii mondiale, 2005 — Nauru. Accesat la data de 18 octombrie 2008.
^ Waqa, B. Raportul UNESCO pentru Educaţie pentru toate ţările evaluate. Ţara: Nauru, 1999. Accesat la data de 18 octombrie 2008.
^ Profil de ţară: Nauru, BBC News. Accesat la data de 22 noiembrie 2008.
^ Ştiri din Banaba. Accesat la data de 22 noiembrie 2008.

Acest articol conţine text aflat în domeniul public preluat de pe website-urile Departamentului de Stat al SUA şi al CIA World Factbook.

Legături externe

Puteți găsi mai multe informații despre Nauru prin căutarea în proiectele similare ale Wikipediei, grupate sub denumirea generică de „proiecte surori”:
	Definiții și traduceri în Wikționar
	Imagini și media la Commons
	Citate la Wikicitat
	Texte sursă la Wikisursă
	Manuale la Wikimanuale
	Resurse de studiu la Wikiversitate

Misiunea permanentă a Organizaţiei Naţiunilor Unite în Nauru
Raportul economic de ţară al Băncii Asiatice pentru Dezvoltare pentru Nauru, noiembrie 2007
Our Airline — fosta Air Nauru
Programul de zbor al Our Airline
Descoperă Nauru. Site-ul oficial de turism al Nauru
CenPac — ISP-ul Republicii Nauru
Un program radio „This American Life” prezintă o poveste de 30 de minute despre Nauru
Open Directory Project — categoria Open Directory Project Nauru
Fotografii aeriene de mare rezoluţie cu Nauru pe Hărţi Google
Informaţii despre Nauru pe globalEDGE

Format:Link FA Format:Link FA Format:Link FA Format:Link FA

[CIA-1] CIA World Fact Book. Accesat la data de 1 septembrie 2008. Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; numele "CIA" este definit de mai multe ori cu conținut diferit

[UN-2] Misiunea Permanentă a Organizaţiei Naţiunilor Unite în Republica Nauru. Accesat la data de 10 februarie 2009.

[3] „Australia închide programul «Soluţia Pacificului»”. BBC News. 8 februarie 2008. Accesat în 1 septembrie 2008.

[4] McDaniel, C. N. and Gowdy, J. M. Paradise for Sale. Tipografia Universităţii California, 2000, ISBN 0-520-22229-6, pp. 13–28.

[5] Ellis, A. F. Ocean Island and Nauru - their story. Angus and Robertson Limited, 1935, pp. 29–39.

[6] Ellis, A. F. Ocean Island and Nauru - their story. Angus and Robertson Limited, 1935, pp. 127–139.

[7] Cain, Timothy M., comp. „Nauru.” The Book of Rule. Prima ediţie, un volum, New York: DK Inc., 2004.

[8] Înţelegere între Australia, Noua Zeelandă şi Regatul Unit în privinţa Naurului. Accesat la data de 10 februarie 2009.

[9] Lundstrom, John B., The First Team and the Guadalcanal Campaign, Tipografia Institutului Naval, 1994, pag. 175.

[10] Haden, J. D. Nauru: un teren de mijloc în Al Doilea Război Mondial, Pacific Magazine, 2000. Accesat la data de 1 septembrie 2008.

[11] Garrett, J. Island Exiles. ABC, 1996, ISBN 0-7333-0485-0, pp. 176–181.

[12] Nauru încearcă să-şi recâştige avuţia pierdută, Nick Squires, BBC News Online, 15 martie 2008. Accesat la data de 1 septembrie 2008.

[13] Highet, K and Kahale, H. Certain Phosphate Lands in Nauru. The American Journal of International Law, 1993, 87:282–288.

[DFAT-14] Departamentul Australian al Afacerilor Externe şi Comerţului. Raportul de ţară al Republici Nauru - noiembrie 2005. Accesat la data de 1 septembrie 2008. Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; numele "DFAT" este definit de mai multe ori cu conținut diferit

[15] Bulletin publică pentru ultima dată. Accesat la data de 10 februarie 2009.

[TheAge-16] Ultimii doi solicitanţi ai Naurului pentru azilul politic resimt presiunea. Gordon, M, The Age, 5 noiembrie 2005. Accesat la data de 1 septembrie 2008.

[ABC_News_Online-17] Centrul de detenţie din Nauru costă 2m de dolari pe lună, ABC News Online, 12 februarie 2007. Accesat la data de 1 septembrie 2008.

[ABC_News-18] Nauru solicită o înţelegere privind ajutorul după închiderea taberei, ABC News Online, 31 ianuarie 2008. Accesat la data de 1 septembrie 2008.

[Kirkpatrick_2006-19] Kirkpatrick, Andrew. „Democracy and the Resource-Rich State: Towards a Sequential Theory of Rentierism”. Carte prezentată la întâlnirea anuală a The Midwest Political Science Association, Palmer House Hilton, Chicago, Illinois, 20 aprilie 2006.

[20] Ogden, M.R. Republica Nauru Accesat la date de 3 septembrie 2008.

[UNCCD-21] Departamentul de Dezvoltare Economică şi Mediu din Nauru. Primul Raport Naţional al Convenţiei Naţiunilor Unite pentru combaterea deşertificării (UNCCD), 2003. Accesat la data de 3 septembrie 2008. Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; numele "UNCCD" este definit de mai multe ori cu conținut diferit

[22] Nauru (Înalta Curte de Apel). Act (Australia), 1976. Institutul Australian pentru Informaţii Legale . Accesat la data de 3 septembrie 2008.

[State_Department-23] Oficiul Departamentului de Stat pentru Afaceri Externe în Asia de Est şi Pacific, septembrie 2005. Accesat la data de 10 februarie 2009.

[24] Taiwan restabileşte legăturile cu Nauru, AAP, 14 mai 2005. Accesat la data de 10 februarie 2009.

[climate-25] Răspunsul asupra schimbărilor climatice în cadrul Convenţiei ONU privind schimbările climatice, Republica Nauru, 1999. Accesat la data de 3 mai 2006.

[Mining-26] Cerinţe mari pentru o insulă mică. Accesat la data de 17 octombrie 2008.

[27] Receptoarele preiau Nauru House, The Age. Accesat la data de 9 mai 2006.

[28] Programul de zbor al Air Nauru. Accesat la data de 9 mai 2006

[ADB-29] Banca Asiatică pentru Dezvoltare. Perspectivele Băncii Asiatice pentru Dezvoltare pe anul 2005 pentru Nauru, 2005. Accesat la data de 17 octombrie 2008

[CER-NAU-2007-30] [1]PDF (446 KiB)

[Economist-31] „Paradisul pierdut cu adevărat”, The Economist, 20 decembrie 2001. Accesat la data de 17 octombrie 2008.

[32] Nauru scoasă de pe listă, FATF, 13 octombrie 2005. Accesat la data de 17 octombrie 2008.

[33] „Nauru se teme de declin după ce tabăra s-a închis”, Jewel Topsfield, The Age, 11 decembrie 2007. Accesat la data de 10 februarie 2009.

[34] «Statul Nauru „lovit” de închiderea centrului de detenţie», The Age, 7 februarie 2008. Accesat la data de 17 octombrie 2008.

[35] Departamentul de Stat al SUA. Raportul asupra libertăţii internaţionale a religiei — Nauru, 2003. Accesat la data de 18 octombrie 2008.

[36] Obezitatea în ţările din Pacific: prea mare pentru a putea fi ignorată, 2002. Secretariatul Comunităţii din Pacific, ISBN 982-203-925-5.

[37] King, H. şi Rewers M. Diabetul la adulţi este acum a Treia Problemă a Lumii, 1993. Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Raportorii Grupului Diabeticilor Ad Hoc. Naţionalitate şi boală, 3:S67–74.

[38] OMS. Raportul asupra sănătăţii mondiale, 2005 — Nauru. Accesat la data de 18 octombrie 2008.

[39] Waqa, B. Raportul UNESCO pentru Educaţie pentru toate ţările evaluate. Ţara: Nauru, 1999. Accesat la data de 18 octombrie 2008.

[40] Profil de ţară: Nauru, BBC News. Accesat la data de 22 noiembrie 2008.

[41] Ştiri din Banaba. Accesat la data de 22 noiembrie 2008.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]

[14]

[15]

[16]

[17]

[18]

[19]

[20]

[21]

[22]

[23]

[24]

[25]

[26]

[27]

[28]

[29]

[30]

[31]

[32]

[33]

[34]

[35]

[36]

[37]

[38]

[39]

[40]

[41]