Sari la conținut

Biserica de lemn din Vechea

46°53′43″N 23°30′21″E / 46.8953°N 23.50589°E (Biserica de lemn din Vechea)
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Biserica de lemn
Poziționare
Coordonate46°53′43″N 23°30′21″E / 46.8953°N 23.50589°E ({{PAGENAME}})
Localitatesat Vechea
ComunăChinteni
Țara România[1]  Modificați la Wikidata
Edificare
Data începerii construcției1726
Clasificare
Cod LMICJ-II-m-B-07808
Cod RAN57074.03

Biserica de lemn din Vechea se află în localitatea omonimă din județul Cluj și datează din anul 1726, conform unei inscripții de pe portal. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: cod LMI CJ-II-m-B-07808.

Istoric și trăsături

[modificare | modificare sursă]
Portalul de pe latura sudică

Biserica prezintă un plan alcătuit din pronaos, naos și altar poligonal decroșat. A fost înălțată în anul 1726 și se poate presupune că a luat locul uneia mai vechi șubrezită de vreme. Este construită din bârne masive de stejar și are un model planimetric arhaic, fără prispă, cu o clopotniță scundă, aflată deasupra pronaosului.

Pe latura de sud se află un frumos portal, împodobit cu trei rozete mari, înscrise într-un colac în torsadă și alte 14 rozete mai mici, legate prin semnul crucii[2]. Aceleași caracteristici le are și ancadramentul ușii dintre pronaos și naos.

Inscripția de pe portalul de intrare indică anul ridicării construcției, numele ctitorului și prețul plătit meșterului lemnar: "1726 / Aceasta sv[â]ntă / besearecă o au făcut Sucală Tomă / au dat 40 de florinți"[3].

Interiorul se crede că a fost pictat în 1748, dar pictura este grav deteriorată. O inscripție de pe peretele sudic notează că: "s-au șindilitu 1789, 20 iunie cu 13 flo[r]i[nți]"[4].

  1. ^ Monuments database,  
  2. ^ Nicolae Sabău, Biserici de lemn din Podișul Transilvano-Someșan, Monumente istorice și de artă religioasă din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului Cluj: pag.225
  3. ^ O descifrare cu sens diferit se poate citi la Sabău, 1982, 225.
  4. ^ Sabău 1982, 226.
Studii monografice
  • Cristache-Panait, Ioana (). „Semnificația istorică și valoarea artistică a bisericii de lemn din Vechea (jud. Cluj)”. Revista Muzeelor și Monumentelor. Monumente Istorice și de Artă (2): 52–57, București. 
Studii regionale
  • Cristache-Panait, Ioana (). „Valențele istorice și artistice ale bisericilor de lemn din județul Cluj, propuse pe lista monumentelor”. Monumente Istorice și de Artă. 1980 (I): 32–41. 
  • Cristache-Panait, Ioana (). „Decorația sculptată a monumentelor istorice din lemn din județul Cluj”. Monumente Istorice și de Artă. 1980 (I): 42–47. 
  • Sabău, Nicolae (). „Biserici de lemn din Podișul Transilvano-Someșean”. Monumente istorice și de artă religioasă din arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului,: 193–226, Cluj. 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Biserica de lemn din Vechea