Parohia Ortodoxă Bucea
Acest articol sau secțiune are mai multe probleme. Puteți să contribuiți la rezolvarea lor sau să le comentați pe pagina de discuție. Pentru ajutor, consultați pagina de îndrumări.
Nu ștergeți etichetele înainte de rezolvarea problemelor. |
Poziția geografică
[modificare | modificare sursă]Localitatea Bucea este așezată în partea de vest a județului Cluj, aparținând comunei Negreni, și este situată la interferența a trei județe: Bihor, Sălaj și Cluj. Prima atestare documentară a localității apare într-un document ce face referire la evenimente din anul 1777, sub forma grafică Bucsa. Satul este străbătut de râul Crișul Repede, de calea ferată București - Viena și șoseaua internațională E60, aflându-se, aproximativ la jumătatea distanței dintre Cluj-Napoca și Oradea. Populația de aici numără 577 de locuitori, oameni harnici, vrednici, credincioși, cu dragoste față de țară, neam și biserică. Principalele ocupații au fost și sunt: prelucrarea lemnului (Fabrica de scaune curbate, care a funcționat peste 100 de ani), agricultura, creșterea animalelor și mai nou, turismul. Casele sunt amplasate de o parte și de cealaltă a râului Crișul Repede, înșiruite în luncă, sau răsfirate pe pantele ce coboară dinspre Munții Vlădeasa - la nord și Munții Plopiș - la sud, sau chiar pe vârf de deal. Conform poziției matematice, centrul satului Bucea este situat la intersecția paralelei de 46º 56’ 56’’ latitudine nordică, cu meridianul de 22º 41’ 42’’ longitudine estică.
În funcție de punctele cardinale, satul Bucea are următorii vecini:
- în nord: satul Tusa, comuna Sâg (județul Sălaj),
- în nord-est, est, sud-est: satul Negreni,
- în sud și sud-vest: satul Bulz, comuna Bulz (județul Bihor),
- în nord-vest: satul Șerani, comuna Borod (județul Bihor),
- în nord-vest: satul Cornițel, comuna Borod (județul Bihor),
- în nord-vest: satul Beznea, comuna Bratca (județul Bihor),
- în vest: satul Valea Crișului, comuna Bratca (județul Bihor).
Biserica veche cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”
[modificare | modificare sursă]Cea mai veche construcție care se păstrează pe teritoriul comunei Negreni, este biserica de lemn din Bucea, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Capodoperă a arhitecturii lemnului din Transilvania, este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, sub codul LMI 2004: CJ-II-m-B-07539. La fel ca majoritatea locașurilor de cult din Evul Mediu, biserica este așezată pe un pinten de deal, în cazul nostru, al Dealului Gorhan, pentru a-i veghea de acolo pe oameni și pentru ca țăranul, atunci când urca la sfânta biserică, să refacă simbolic, drumul Golgotei, calea patimilor Mântuitorului.
Construirea bisericii pe înălțimi avea, bineînțeles, și raționamente practice, și, anume, pentru a fi ferită de inundații și incendii. Construită după tipicul caselor țărănești vechi din Apuseni, biserica de lemn din Bucea este înălțată din bârne de stejar, îmbinate în cheotoare dreapta și în coadă de rândunică, pe o fundație de piatră. Pe latura sudică a construcției se află un pridvor cu 9 stâlpi prismatici, care împreună cu consolele și cununa, formează arcade semicirculare, decorate cu motive geometrice.
Edictul de la Buda dat de Biserica Catolică în anul 1299, prin care se interzicea construcția bisericilor din piatră de către ortodocși, încercându-se și în acest mod catolicizarea românilor, reprezintă actul de naștere a unei arhitecturi ecleziastice din lemn, care avea la bază arhitectura laică rurală, respectiv casa țărănească. Tradiția locală susține că la construirea bisericii, pe la 1791, erau în sat șapte familii, dintre care trei erau cu numele de Ilea, care se diferențiau doar după porecle: Ilea Mitruță a Monului, Ilea Nuțu a Burzucului și Ilea Nuț a Toderichii, fapt întărit de inscripțiile aflate pe o bârnă de la intrarea în biserică. Tot conform tradiției, cioplitorii care au lucrat lemnul pentru biserică, au fost Ilea Mitruță și Ilea Gheorghe Filimon, iar între cioplitori s-ar fi aflat și oameni de-ai lui Horea, fugiți și stabiliți pe aceste meleaguri, după înăbușirea răscoalei. Mai mult, talpa dinspre miazăzi a bisericii, ar fi fost cioplită de însuși Horea, pe timpul când a locuit la Ciucea. Biserica cuprinde trei părți: pronaosul, naosul, și absida altarului decroșată, poligonală cu patru laturi - destinat slujitorilor bisericii. Pronaosul este tăvănit cu scânduri curbate, iar de pe grinzile lui se înalță turnul de lemn, care domină întreaga zonă. La nivelul coamei acoperișului, turnul are o galerie cu parapet în rezalit cu 3 arcade semicirculare și un coif octogonal. Naosul are o boltă semicilindrică ridicată direct de pe pereți, iar în altar, bolta semicilindrică este ridicată de pe pereții paraleli, restul fiind acoperit cu două triunghiuri sferice, pe arc dublu.
Intrarea se face pe latura sudică, printr-o ușă suficient de largă, dar mai scundă decât înălțimea medie a unui om, pentru ca țăranul să se prezinte cu capul plecat în fața Domnului. Portalul ușii de la intrare este decorat cu motive geometrice, cruci și spirale realizate prin incizia lemnului. Pe grinda de lângă cunună, în dreapta ușii, se găsește incizat cu litere chirilice, anul construcției: 1791. Odată intrați în Casa Domnului, credincioșii erau întâmpinați de picturile care reproduc diferite teme biblice, atât de necesare educației creștine într-o perioadă, când cunoașterea slovelor nu era la îndemâna tuturor, iar astfel, prin intermediul lor, în mica biserică din lemn, ei simțeau că Dumnezeu le este aproape. În tindă se poate desluși șirul isoform al fecioarelor din pilda celor zece fecioare. Pe bolta bisericii sunt pictați cei patru evangheliști, iar iconostasul este împodobit cu picturi care îi reprezintă pe cei 12 apostoli, în partea superioară a acestuia aflându-se o icoană de o formă mai puțin întâlnită, ovală, reprezentându-l pe Iisus răstignit. Pictura realizată la sfârșitul secolului al XVIII-lea, a fost refăcută în anul 1880, de Dionisie Iuga și se păstrează până azi, spre încântarea celor care zăbovesc în sat, ca să o admire, la cele peste două secole de existență. Inscripția aflată pe iconostasul bisericii este următoarea: „Santa bis. sa zugrăvitu în vara a. 1880 sub stăpanitoru F:Josif I imp și rege! Mironu Romanulu arch. și Mitropolitu Ioanu Melianu Eppu. Teodoru Filipu Administratoru Protopopesc Simeonu Butiri adm. paroch!!! Georgiu Darabanu Notariu cerc. Ilea Toderu Alexi titoru Ilea Mihaiu burzuc jude com: Ilea Gavril cant Adolf Spitz armd și membr. com! Dionisiu Juga cant: et Zugrav de Nicola”
Așadar, de pe iconostas aflăm că biserica a fost pictată în anul 1880, în timpul împăratului F(rancisc) Iosif I, a administratorului protopopesc, preotul Teodor Filip și a administratorului parohial, preotul Simeon Butiri. Toader Ilea Alexi este trecut ctitor, Mihai Ilea Burzuc era jude comunal, adică primar, iar cantor, Gavril Ilea. La cheltuielile pentru pictură a contribuit și Adolf Spitz, un evreu, ceea ce arată că în Bucea, și în acea perioadă era o armonie între etniile care locuiau aici. Anul picturii este menționat și pe bolta naosului, în medalionul ce conține porumbelul, simbolul Duhului Sfânt, dar și pe balconul corului, unde este pictat Sfântul Prooroc Ilie (fig. 119). Cu astfel de monumente, ca această biserică de lemn, ne prezentăm în fața semenilor noștri, din toată Europa și nu numai, cu fruntea sus. O ținem plecată, doar în fața bunului Dumnezeu, care ne-a învrednicit cu aceste capodopere ecleziastice, la care trebuie să veghem să nu dispară din nepăsarea semenilor. Prin trecerea timpului, acoperișul s-a deteriorat, iar biserica a fost reacoperită cu șindrilă și restaurată în întregime în anul 1959. Cheltuielile au fost suportate în mare parte de Departamentul Cultelor și Direcția Monumentelor Istorice, dar și de credincioșii din sat. A fost sfințită în 8 iulie 1962, de P.S. Valerian Zaharia, episcop al Eparhiei Oradea. Acoperișul a fost reparat din nou, în anul 1988, pe cheltuiala credincioșilor din Bucea, a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, precum și a credincioșilor din Protopopiatul Ortodox Huedin, cu meșteri din Dealul Negru, județul Cluj, iar șindrila a fost adusă tot de acolo. Resfințirea a avut loc în 23 octombrie 1988, de către P.S. Iustinian Maramureșanul, episcop vicar al Episcopiei Vadului, Feleacului și Clujului (fig. 120-121) (Filip, Nistor 2012, p. 63-64). Relativ recent, în anul 2009, șindrila de pe acoperișul bisericii a fost înlocuită cu sprijinul unor oameni iubitori de Dumnezeu, prieteni din Oradea. Echipa de meșteri care a realizat lucrarea, a fost condusă de Vasile Bârsan din Bârsana, județul Maramureș, de acolo fiind adusă și învelitoarea de șindrilă.
Biserica nouă cu hramul „Sf. Trei Ierarhi”
[modificare | modificare sursă]Oameni harnici și mândri, bucenii de azi nu s-au lăsat mai prejos față de înaintașii lor, ridicându-și o biserică pe care trecătorii pe drumul spre Occident sau spre Orient, nu pot să nu o remarce. Între reperele ce atestă credința localnicilor, biserica de zid din satul Bucea reprezintă un simbol aparte. Tradiția locală, dar fără alte dovezi, susține că însuși Octavian Goga ar fi donat suma de 100.000 de lei pentru construcția bisericii, din care s-ar fi cumpărat țigle, dar ridicarea ei a fost amânată, din cauza vitregiei vremurilor. Cert este faptul că fostul primar din perioada interbelică, Teodor Codoban Birău’, a donat terenul pentru actuala biserică, în timpul preotului Vasile Romitan, paroh la Negreni, iar în anul 1954 s-a turnat fundația bisericii. O lungă perioadă nu s-a mai realizat nimic, autoritățile comuniste încercând prin toate mijloacele să tergiverseze sau chiar să oprească ridicarea acestui lăcaș de rugăciune. Chiar preotul Vasile Romitan a fost amenințat că toată familia sa va avea probleme, dacă va continua construcția bisericii. Dar Dumnezeu lucrează prin oameni, așa că la o întâlnire „nonformală” a preotului Vasile Romitan din Negreni, cu Aurel Vasilescu, secretarul județului Cluj (echivalentul de azi, al președintelui consiliului județean), intermediată de Traian Ilea din Bucea, care ocupa atunci funcția de președinte al Consiliului Popular al comunei Ciucea, s-a pus problema obținerii autorizației de construcție pentru biserică. O altă discuție a avut loc chiar la înmormântarea lui Traian Ilea, în octombrie 1973, de față fiind preoții Vasile Romitan din Negreni și Augustin Dejeu din Ciucea. În urma acelei discuții, A. Vasilescu, din poziția pe care o avea, el deținând și o funcție importantă în conducerea Partidului Comunist, a făcut demersurile necesare, iar bucenii au primit autorizația de construcție a bisericii. Așadar, după două decenii de tergiversări, ridicarea bisericii a început în anul 1974, frumosul edificiu fiind ridicat „în roșu”, în anul 1980 cu eforturi financiare și fizice imense din partea credincioșilor păstoriți de preotul Vasile Romitan. Lucrările au fost continuate începând cu 1 iunie 1980 de noul preot Mircea Dejeu, biserica fiind sfințită la 4 iulie 1982, de Î.P.S. Arhiepiscop Teofil Herineanu.
Lucrările la biserică executate între anii 1974-1982, au fost făcute sub îndrumarea meșterului zidar Mártin Sόos din Sic, județul Cluj, ajutat de zidarii Mihai Alb, Petru Ilea Bibol, Teodor Stoica a Gâțului și de dulgherul Ioan Gîrz. Membrii comitetului de construcție au fost următorii: Valeriu Faur Bocu - prim epitrop, Mihai Alb Mincescu - prim epitrop (zidar), Francisc Lieber, Petru Avram Ilea, Teodor Stoica a Gâțului, Florian Lontiș a Moașii, Petru-Simion Ilea, Petru Oltean, Ioan Ghilea a Moașii, Vasile Ilea Nerhu, Florian Secan a Secanului, Teodor Codoban a Nuțu Codoban, Traian Ilea a Mitruchii, Aurel Ilea Rățoi, Petru Ilea Bibol (zidar), Vasile Cosma, Rusalim Abrudan, Lazăr Alb Dodiș, Crăciun Ilea a Carancii, Leontin Rus, Vasile Sărăcuț Hudașu, Vasile Marincaș a Toderii Găvrilii, Ioan Gîrz (dulgher), Aron Alb a Albuțului, Traian Ilea Nerhu (a Huzului), Petru Ilea Bacu, Petru Morar a Mărulii, Florian Ilea a Mitruchii, Vasile Morar a Grecului, Teodor Codoban Birău’ - donatorul terenului.
Pictura interioară, de o deosebită frumusețe și expresivitate, care redă aspecte din viața lui Iisus și a altor personaje biblice, ce încântă privirea și impune respectul și admirația oricărui privitor, a fost realizată între anii 1980-1982 de pictorul bucureștean Petru Botezatu, împreună cu soția Cora, în tehnica tempera grasă. Aceasta a fost prima biserică pictată de artistul Petru Botezatu, născut în anul 1940, la Focșani. Critic al regimului comunist a fost acuzat de conducerea unei „organizații contrarevoluționare, împotriva securității statului”, fiind judecat de un tribunal militar într-un proces public, la Iași, și condamnat la închisoare politică. După eliberare, în 1964, a fost admis la Facultatea de Arte Plastice din București. Deși foarte talentat, lucrările sale erau sistematic eliminate din expozițiile naționale importante, iar expozițiile personale îi erau cenzurate de regimul ceaușist. A lucrat o perioadă ca profesor, la Liceul din Vălenii de Munte, Prahova, dar în 1977, a demisionat, îndreptându-și forțele creatoare spre pictura religioasă. A început o nouă etapă de studii, în care și-a însușit stilul și tehnicile de pictură murală în frescă, petrecând timp îndelungat în mănăstirile din nordul Moldovei și pe șantiere cu vechi maeștri iconografi. După examenele de autorizare din cadrul Patriarhiei Ortodoxe Române susținute în anul 1979, și-a început cariera în pictura bisericească, descinzând pentru prima oară în țara necunoscută a Ardealului, într-unul dintre cele mai spectaculoase peisaje, între munți, pe valea Crișului Repede, la Bucea, unde l-au întâmpinat oameni primitori și un lăcaș de cult nou construit, pe atunci.
În 1987, primind viză pentru o vizită la Așezământul Românesc de la Locurile Sfinte din Israel, a reușit să se refugieze în Austria. Acolo, datorită talentului său, s-a făcut rapid remarcat în lumea artistică. Din anumite motive, tot în 1987, a emigrat în Canada. În anul 1994 s-a reîntors în România, unde a pictat capela dintre zidurile de incintă ale Mănăstirii Neamțului. În același an, în urma unui concurs organizat în S.U.A., a fost selectat să picteze domul noii capele de la Facultatea de Teologie a Universității Samford din Birmingham, Alabama, S.U.A. Ca o recunoaștere a meritelor sale artistice de către guvernul american, în 1995, a devenit rezident permanent american, pe baza a ceea ce ei numesc „Extraordinary abilities” („Abilități extraordinare”) caz rarisim, de care s-a bucurat un număr extrem de mic de artiști, oameni de știință, de cultură și specialiști excepționali din diverse domenii. Decanul Facultății de Teologie Beeson, de la Samford University, dr. Th. George, remarca în legătură cu prezența artistului Petru Botezatu la această universitate, că „a constituit o experiență unică în istoria Statelor Unite, pe care nu o vom uita niciodată”.
Artist remarcat pe plan internațional, în decursul bogatei sale activități și-a lăsat amprenta inconfundabilă asupra unor importante lăcașuri de cult din țara natală, dintre care menționăm:
Biserica nouă din Bucea, județul Cluj, circa 1200 mp, în tehnica tempera cu ou (1979-1980),
Biserica nouă din Ieud, județul Maramureș, circa 1800 mp, în ulei (1981-1982),
Capela Seminarului Teologic Ortodox din Arhiepiscopia (azi Mitropolia) Clujului, frescă (1983-1984),
Biserica din Bobota, județul Sălaj, frescă (1984-1986),
Biserica din Șimleul Silvaniei, județul Sălaj, parțial (1986),
Catedrala „Sfânta Vineri”, Zalău, județul Sălaj (2001-2018), 4500 mp, frescă,
Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, Zalău, județul Sălaj, frescă (2003-2010),
Biserica Mănăstirii Gai, județul Arad, frescă (2008-2010),
Biserica din Chiajna, lângă București, frescă (2011-2012),
Biserica comunității românești din Vancouver, Canada (2010-2012).
A reușit să creeze un ansamblu pictural armonios, în condițiile respectării programului iconografic, așa cum este el înfățișat în erminie, cartea picturii sacre bizantine, transmise din generație în generație, de marii meșteri zugravi, surprinzând o Evanghelie în imagini, așa cum afirma Sfântul Teodor Studitul cu câteva veacuri în urmă. Folosirea cu generozitate a foiței de aur, a făcut din biserica noastră „o adevărată și strălucitoare bijuterie de artă religioasă”. Acest aspect este surprins în consemnările nenumăraților vizitatori și pelerini, făcute în „Cartea de Aur” a bisericii.
Așa cum reiese din albumul de pictură dedicat bisericii din Bucea, pictarea acesteia a coincis cu schimbarea venerabilului preot Vasile Romitan, cu tânărul preot Mircea Dejeu, la 1 iunie 1980, „care a preluat această parohie, și, spre cinstea sa, a devenit nu numai preotul satului, ci și custodele acestei biserici, el integrându-se organic în această comunitate, devenind sufletul său, exponentul comunității, cel care s-a identificat cu biserica, străduindu-se din toată ființa sa, să o predea generațiilor următoare”.
Aceasta a fost sfințită la 4 iulie 1982 de către Î.P.S. Teofil Herineanu, arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului (fig. 150), fiind înconjurat de un frumos sobor de preoți, în prezența unui număr impresionant de credincioși din Bucea și împrejurimi.
Bineînțeles că o biserică are nevoie tot timpul de lucrări pentru întreținere, înfrumusețare și modernizare, așa că în anul 1997 a fost introdusă încălzirea cu aer cald, iar în 1999 și 2010 a fost renovat exteriorul și revopsit acoperișul. Cea mai recentă renovare a bisericii a fost realizată în anul 2021, când a fost refăcut exteriorul, au fost schimbate jgheaburile și a fost curățată și revopsită tabla de pe acoperiș, cu sprijinul financiar al primăriei Negreni, a bunilor credincioși din Bucea și a numeroșilor prieteni ai satului.
La hirotonirea învățătorului Ilie Ilea ca preot, în anul 1924, la Bucea nu exista casă parohială, iar părintele Ilie Ilea și-a construit o casă, locuință personală, care în zilele noastre este sediul poștei (Ilea VT 2022).
Menționăm că Bucea a fost o perioadă filie a parohiei Negreni, până în 1924, când a fost hirotonit ca preot paroh, învățătorul Ilie Ilea, după care, din anul 1949, a redevenit filie a parohiei Negreni, odată cu venirea preotului Vasile Romitan. În anul 1980, a fost reînființată parohia Bucea și atunci s-a achiziționat un teren în centrul satului (pe locul unde este actuala casă de cultură), pentru a construi o casă parohială, dar autoritățile comuniste nu au eliberat autorizația de construcție. Prin urmare, s-a trecut la o soluție alternativă, fiind cumpărată o casă cu 2 camere, care apoi a fost extinsă (tot fără autorizație) cu alte 3 camere, hol, baie, terasă, garaj, pivniță. Deși au fost făcute reclamații către autorități, delațiunea fiind la ordinea zilei în acele vremuri, președinta Consiliului Popular al comunei Ciucea, Maria Ilea („Primărița”, cum îi spuneau bucenii), a reușit să „jongleze” printre ele, „acoperindu-i” pe enoriașii din Bucea, până au fost finalizate lucrările la casa parohială. În 23 octombrie 1988, P.S. episcopul vicar Iustinian Maramureșeanul, când a resfințit biserica de lemn, a sfințit și casa parohială.
Aliniindu-se cerințelor moderne europene, în 13 noiembrie 2018, lângă biserica nouă a fost ridicată și sfințită o capelă mortuară care, pe lângă încăperea propriu-zisă, cuprinde o cameră frigorifică și un grup social. Cu această ocazie, colaboratorilor le-au fost decernate de Î.P.S. Andrei distincții: Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici - parohului Mircea Dejeu, Ordinul „Mihai Vodă” pentru laici - primarului Dorin-Constantin Manea, Ordinul „Sf. Ierarh Pahomie de la Gledin” - inginerului Marius-Mircea Ilea și diplome de aleasă cinstire: inginerului Vasile Ungureanu, consilierului parohial Cornel-Florin Moldovan și lui Liviu Ilea a Niculai. Alături de capelă a fost construită o altă clădire, cu destinație birou parohial și sală de ședințe. Fondurile pentru ridicarea acestor edificii au fost obținute de la primăria Negreni, de la credincioșii din parohie și de la prietenii satului Bucea. Preotul evanghelic Lothar Schullerus din Elveția a donat clopotul turnat la Innsbruck, Austria, care a fost instalat în clopotnița concepută și realizată de inginerul Marius-Mircea Ilea a Nerhului, același care a condus lucrările de modificare a altarului de vară și de construire a capelei mortuare. Tot aici, fratele baptist Liviu Ilea a Niculai a realizat instalația sanitară pentru grupul social.
Noua biserică, ce ar face cinste oricărui oraș, a necesitat în timp, enorme eforturi materiale, financiare și de muncă, pe care le-au suportat primăriile Negreni și Ciucea, Episcopia Vadului, Feleacului și Clujului, parohii și mănăstiri din țară și, bineînțeles, locuitorii satului, cu suflete largi și generoase, alături de alți sponsori, prieteni ai bucenilor. Toți acești vrednici buceni și-au adus o contribuție importantă la ridicarea bisericuței de lemn cu hramul „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul Românul”, baza de pornire a viitoarei mănăstiri din apropiere, de la Piatra Craiului.
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]• Cristian-Claudiu Filip, Mircea Dejeu, Bucea - satul de la poarta veșniciei, (Cluj-Napoca: Școala Ardeleană, 2023).
Această pagină necesită categorisire. Pagina este insuficient categorisită sau nu a fost inclusă în nicio categorie tematică. |