Mitică
– Mitică... și mai cum?
– E destul atâta: Mitică - de vreme ce și dumneata îl cunoști tot așa de bine ca și mine. Firește că trebuie să-l cunoaștem: îl întâlnim atât de des - în prăvălii, pe stradă, pe jos, în tramvai, în tramcar, pe bicicletă, în vagon, în restaurant, la Gambrinus - în fine pretutindeni.
Mitică este bucureșteanul par excellence. Și fiindcă Bucureștii sunt un mic Paris, și Mitică, se-nțelege, este un mic parizian.
El nu e nici tânăr, nici bătrân, nici frumos, nici urât, nici prea-prea, nici foarte-foarte; e un băiat potrivit în toate; dar ceea ce-l distinge, ceea ce-l face să aibă un caracter marcat este spiritul lui original și inventiv.
Mitică este omul care pentru fiecare ocaziune a vieții găsește un cuvânt de spirit la moment, și pentru asta simpaticul parizian al orientului este foarte căutat și plăcut în societate.
Mitică are o magazie, un arsenal, o comoară de vorbe, de întrebări, de răspunsuri, cari fac deliciile celor ce au fericirea să-l cunoască.
Mai cu seamă pe provinciali, micul nostru parizian îi epatează cu verva lui scânteietoare.
El, de exemplu, inventează pe negândite vorbe ca:
"Cea mai frumoasă fată din lume nu poate da decît ce are!"
sau:
"Viața este un vis, moartea o deșteptare!"
ori:
"Ei! madam Popescu, nu există roză fără spini!"
Închipuiți-vă ce efect fac toate astea asupra spiritului doamnei Popescu!
Dar toate astea sunt vorbe sentimentale, lirice, melancolice, și deși și-n genul acesta Mitică este destul de tare, e încă și mai tare în genul ușor, picant și ironic.
"În genul acesta, cel puțin, pot pentru ca să zic că nu am rival!" zice Mitică - și cu drept cuvânt.
Exemple...
Când n-are tutun, îți cere "o țigară... suvenir".
Când merge să se-mprumute cu bani:
– Unde ai plecat, Mitică?
– La vânătoare de lei.
Îi zici:
– Mitică, faci cinste?
– Nu pot, monșer, că mă strânge un ciorap.
Până în anul 1900, când mă-ntâlnea la Sf. Vasile, îmi zicea:
– De un an nu te-am văzut!
Dar în anul acela l-am găsit în seara de 31 decembrie la Gambrinus, tot acolo l-am întâlnit a doua seară, la 1 ianuarie.
L-am salutat; s-a făcut că nu mă cunoaște. După multă stăruință, și-a adus în fine aminte cine sunt:
– Scuză-mă, neică - a zis Mitică - te uitasem: e un secol de când nu ne-am mai văzut!
Ceri într-o băcănie:
– Băiete, o țuică!
– Nu-i da, domnule, c-o bea! zice Mitică.
– Am deseară lojă la operă; mergi cu mine? zice Mitică.
– Merg... Ce se cântă?
– Relaș, în cinci acte!
Intri la Gambrinus; te apropii de Mitică și-l saluți; el îți răspunde amabil:
– Adio!
Îl saluți la plecare; el îți răspunde:
– Să-mi scrii!
– Ai parale, Mitică?
– Nu umblu cu metal; mi-e frică de trăznet.
– Birjar! slobod? întreabă amicul nostru.
– Da, conașule!...
– Atunci, du-te-acasă.
– Dă-mi cusurul, zic negustorului.
– Nu-i da, d-le, întrerupe Mitică; dumnealui n-are nici un cusur.
Un prieten ghindoc se-ntinde să-și ia pălăria dintr-un cuier prea nalt. Mitică îi strigă:
– Pune o coală de hârtie sub picioare!
Mitică zice despre un prietin destituit:
– L-a-naintat...
- ...?
– L-a făcut inginer de poduri...
Și când e în culmea vervei adaogă:
- ...detașat cu serviciul în Cișmegiu: dă muștele afară!
Te plângi lui Mitică de cine știe ce; el nu vrea să te asculte, fiindcă "petiție fără timbru nu se primește".
La restaurant:
– Iaurt ai? întreabă el.
– Este...
– Dă-mi vreo câțiva centimetri.
În loc de "usturoi", zice "vanilie sârbească", în loc de "vin", zice "flanelă de Drăgășani", și-n loc de "bilet de bancă", "poza lui Traian".
Când pleacă pe jos, te invită:
– Hai, că te iau în dreapta.
Mitică se urcă pe platforma dinainte a tramvaiului electric; vagonul pornește; în culmea vitezei, deodată amicul nostru strigă manipulantului:
– Oprește! ți-a căzut biciul!
Mitică stă cu mai mulți prietini în colț la Continental, pe Piața Teatrului. Un prietin salută și sare pe platforma din urmă a tramvaiului, care merge către Sf. Gheorghe.
– Arde-l, birjar! strigă Mitică.
– În toiul alegerilor, unde-și pune Mitică al meu candidatura?
– La Bucureștii-Noi.
– La ce colegiu?
– La colegiul al patrulea.
Te doare măseaua. Ce doctorie îți recomandă Mitică?
– Rădăcină de clește.
Ai cerut o bere și o lași să-i treacă puțin spuma; Mitică zice:
– Bea-ți berea, că se răcește.
La Gambrinus:
Mitică, la plecare, către băiatul care a servit:
– Băiete, mi se pare că mi-a picat o băncuță; vezi, dacă o găsești mi-o dai înapoi deseară; dacă nu, ia-o tu bacșiș.
– Câte ceasuri sunt, Mitică?
– Câte a fost ieri pe vremea asta.
– Apropo - zice Mitică - de câți ani ești?
– De... atâția.
– Tocmai cât măgarul mitropolitului!
Ți-ai cumpărat o blană nouă. Te întâlnești cu Mitică. În loc de "s-o porți sănătos!" îți zice:
– Bravos! blană ai; acuma, junghi îți mai trebuie!
– Ți-aș face curte, domnișoară - zice Mitică unei tinere telegrafiste - dar vai! n-am curaj; ah! știu cât ești de crudelă!
– Cum, domnule Mitică? de unde știi?
– Parcă eu n-am aflat cum bați depeșile!
Mitică te roagă să pui o vorbă bună la Ministerul de Război, dacă ai vreun prieten, ca s-o numească pe soacră-sa "moașă militară".
Trenul de plăcere merge-ncet; Mitică zice:
– A ostenit caii.
Ori, mai bine:
– A uitat să dea grăunțe la cai!
Trenul se oprește la o stație; Mitică:
– A oprit, să le dea apă.
E polei. Cade un domn. Mitică strigă:
– Chegle-carambol!
Cade o doamnă:
– S-a rupt gazometrul!
Ș. cl., ș. cl., ș. cl.
Al dracului Mitică!
